Adevărul nespus! De ce au dispărut de la Hollywood Eva Mendes & Ryan Gosling?

21 martie, 2021
1 eva jpg jpeg

Când vine vorba de cupluri discrete din Cetatea Filmului, cel format din aceşti actori poate fi acuzat că sare calul. Dacă n-am şti mai bine, am zice că ceva e putred în Danemarca..

Şi cu toate acestea, relaţia lor merge mai departe, mai solidă ca niciodată, iar cele două fiice ale lor, Esmeralda, de şase ani, şi Amada, de patru, cresc văzând cu ochii. Şi poate că viaţa lor s-ar fi desfăşurat, în continuare, în anonimatul lor plăcut, dacă unul dintre followerşii actriţei de 46 de ani nu i-ar fi comentat la o postare veche de pe Instagram că aceasta a dispărut de pe social media pentru că şi-a făcut o intervenţie estetică care a dat greş. „Nu ştiu sigur de ce îţi răspund, dar o fac. Postez mai puţin pentru că vreau să fiu mai prezentă pentru familia mea. Fetiţele mele au nevoie de mine, iar postările pe Instagram cer mult timp. Cât despre operaţiile estetice, voi face asta când voi dori. Dar nu acesta este motivul. Motivul este că nu pot jongla între familia mea şi social media“, i-a răspuns Eva haterului, subliniind că este o susţinătoare a chirurgiei estetice. Oare chiar au apărut modificări pe chipul ei, ascunse de mască? Unui alt internaut care i-a recomandat să-i ceară lui Ryan Gosling s-o scoată mai des în oraş, Eva i-a răspuns la fel de tăios: „Nu, mulţumesc, sunt bine aşa. Mai bine stau acasă cu bărbatul meu decât oriunde altundeva“. Dar frumoasa actriţă n-a renunţat doar la social media de dragul familiei, ci la întreaga ei carieră. Ultimul rol al Evei a fost în filmul Lost River din 2014, regizat chiar de către iubitul ei, Ryan Gosling (40). Întrebată de presă ce s-a întâmplat de a dispărut de pe radar, Eva a răspuns scurt şi la obiect: „Ryan Gosling s-a întâmplat. M-am îndrăgostit de el. A avut sens să fac copii cu el.“

Cu toate acestea, anul trecut, Eva a mărturisit că a început să i se facă dor de cariera ei în actorie. „Am fost foarte fericită că am putut să petrec timp împreună cu copiii mei. Dar acum, ele au şase şi patru ani, iar eu simt cum devin din nou ambiţioasă.“ Deşi se ştiu şi s-au îndrăgostit încă din 2012, cei doi sunt destul de zgârciţi când vine vorba despre a da detalii despre starea lor civilă. Se tot zvoneşte că Eva şi Ryan s-ar fi căsătorit în secret, lucru pe care cei doi nici nu l-au confirmat, nici nu l-au negat vreodată. Cu toate acestea, la cea mai recentă ieşire a lor în patru, de la sfârşitul lunii ianuarie, Eva a afişat o bijuterie care seamănă cu o verighetă, purtată pe degetul inelar. Ca şi în cazul celor două fetiţe ale lor apărute ca din senin, e posibil ca Eva să fi devenit doamna Gosling fără ca nimeni s-o bănuiască. Până la urmă, ea şi Ryan sunt genul „tace şi le face“.



Recente pe Ok! Magazine

la marche 3 jpg
oscar 2016 lady gaga taylor kinney jpeg
Florin Ristei Te cunosc de undeva jpg
4 ela34 jpg jpeg
5 al10 jpg jpeg
1 negru21 jpg jpeg
1 andreea80 jpg jpeg
3 sm92 jpg jpeg
1 profimedia 0680528022 jpg jpeg
4 dichi9 jpg jpeg
3 ange jpg jpeg
1 profimedia 0678190295 jpg jpeg
7 corina10 jpg jpeg
1 profimedia 0674040087 jpg jpeg
1 fotojet 20 jpg jpeg
1 ioana ginghina pentru antonia nae jpg jpeg
1 fotojet 26 jpg jpeg
1 sean diddy combs la oscar cu fiica sa chance actrita 9 1 jpg jpeg