Ce se întâmplă cu fetiţa Laurei Cosoi: "Am trecut cu Rita într-o altă etapă. Sunt îngrijorată"
Laura Cosoi şi-a mutat fetiţa de la creşă la grădiniţă, dar problemele nu au întârziat să apară.
“Am trecut cu Rita într-o altă etapă, e fetiţă mare, merge deja la grădiniţă. De fapt, încă de anul trecut, când Rita avea 2 ani şi 2 luni, am vrut să o mut de la creşă la grădi, pentru că mi se părea pregătită pentru nivelul următor. Mă gândeam că e bine să fie mai stimulată, să aibă activităţi pentru copii mai mari, pentru că era foarte avansată pentru vârstă ei. La 2 ani vorbea deja foarte bine, avea vocabularul dezvoltat, era îndemânatică şi potrivită şi pentru sport. Aşa mi se părea mie. Dar, datele problemei s-au schimbat. S-a întâmplat că pandemia parcă nu se mai termina, a venit pe lume Vera, aşa că, ne-am gândit, nu era chiar momentul să-i schimbăm atunci mediul, cu atât mai mult cu cât le iubea pe doamne şi avea mulţi prieteni la creşă. În plus, voiam ca programul ei să se suprapună cu al Verei, ca să le fie amândurora mai uşor.
Ei bine, anul asta am făcut marele pas – pe 6 septembrie am înscris-o pe Rita la o grădiniţă!” Adaptarea nu a fost însă aşa cum se aştepta vedeta.
“Am considerat că-i important să nu trambalăm copilul prin trafic la grădiniţă cu cine ştie ce curricula, ca să nu-i fie greu. Consider că e foarte bine şi aici. Este printre primele grădiniţe în limba engleză – dacă nu chiar prima – o afacere de familie, în care sunt implicaţi oameni cu experienţă. Practic, au sediul într-o casă frumoasă, unde se ocupă de copii. Fac muzică, limbi străine, spaniolă şi franceză, iar că activităţi extra poţi alege pian, robotică, dans sportiv, în funcţie de vârstăacopilului.
Rita e un copil deschis, comunicativ şi foarte adaptabilă. Spre exemplu, când a fost la actorie, la clasa Adrianei Trandafir, a intrat acolo şi n-a mai ieşit. N-a avut nicio problemă, nu a plâns după mine, niciun fel de anxietăţi de separare. Dar, contrar aşteptărilor mele, la grădiniţă am avut suprize. Credeam că va fi super entuziasmată, dar nu prea a fost. Cel puţin în primele două săptămâni ne-a spus clar că nu mai vrea să meargă. Iar când i-am explicat că pentru a merge la şcoală trebuie să meargă întâi la grădiniţă a zis că nu mai merge nici la şcoală.
Am avut dialoguri cu ea şi când era mai supărată şi când era liniştită şi am încercat în fel şi chip şi Cosmin şi eu să înţelegem ce-o deranjează. Până la urmă, „ne-a picat fisa” – regulile mai stricte o deranjau. Când era la creşă, nu avea niciun fel de reguli, făcea ce voia. Numai acasă avea reguli, aşa încât creşa era ca o evadare pentru ea. La grădiniţă însă sunt reguli, învăţătoarele sunt un pic mai stricte şi de-aici dificultăţile de acceptare. Totul a durat până când Luiza, cea mai bună prietenă a ei de la creşă, a venit şi ea la grădiniţă aceasta. Şi uite-aşa, după două săptămâni grele, alte două aşa şi aşa, acum, la două luni distanţă, pot să spun că e bine, super adaptată. Nu ne-am lăsat nici noi, am dialogat, am perseverat şi până la urmă s-a aranjat situaţia. Am ajuns la concluzia că mai bine o dădeam la grădiniţă când am vrut prima dată, pentru că era mai mică şi maleabilă. Acum e şi mai independentă, îşi impune punctul de vedere şi e mai greu.
Dintre activităţile extra am ales dans sportiv, pe care-l face de două ori pe săptămână, joia merge la balet, vinerea la înot, sâmbătă la actorie şi cam asta e programul ei săptămânal. Doarme acolo la prânz, se mai joacă un pic după-amiază, apoi o luăm acasă.
Mă bucur tare mult că încep să se aşeze lucrurile, că o simţim şi pe ea împăcată şi că-şi doreşte acum să meargă la grădiniţă. E adevărat că în perioada asta e mai complicat, cu virozele, cu pandemia, care durează şi parcă nu se mai termină. Recunosc, sunt îngrijorată cu Covidul asta, însă, dacă mă luăm după perioada anterioară, probabil n-aş fi dus copilul la grădiniţă vreo doi ani.
