FOTO Ce vedete i-au fost alături Andreei Marin, la lansarea cărţii "Nu există nu se poate"

18 martie, 2022
1 lansare carte am 6 jpg jpeg

După mult timp, vedetele s-au reunit la un eveniment aşa cum erau organizate înainte de pandemie.

Aşa cum a promis, Andreea Marin a revenit pe piaţa de carte cu un nou volum, "Nu există nu se poate", inspirată din propria sa poveste, dar şi din alte 41 de poveşti de viaţă, care au avut ca motor acest îndemn.

Ieri, în prezenţa prietenilor din breaslă, dar şi a jurnaliştilor şi familiei sale, Andreea Marin a lansat "Nu există nu se poate" chiar în hub-ul creat special pentru evenimente şi lansări. Astfel, în spaţiul eclectic de la Creative Hub Voice&Visibility, au păşit foşti colegi de televiziune, dar şi prieteni noi, ca  Iuliana Tudor, Dana Rogoz, Alina Vîlcu, Ana Maria Brânză, Mircea Radu, Gabriel Coveşeanu, Mihai Morar, Daniel Buzdugan, Joseph Hadad.

„E ziua emoţiei pentru mine, pentru că am lansat cartea «Nu există nu se poate!», în care am pus atât de mult suflet, căci m-am întors în timp în momentele cruciale din viaţa mea, care m-au definit şi au devenit sursa puterii mele interioare. Nu e o carte doar despre experienţa mea, ci regăsiţi în ea şi oameni frumoşi, îndrăzneţi, care, în ciuda dificultăţilor ce li s-au aşternut în faţă, au făcut tot ce le-a stat în putere să demonstreze că nu există nu se poate şi sunt o inspiraţie astăzi, pentru că au reuşit. O carte care te va motiva să scoţi la lumină tot ce e mai bun în tine şi să realizezi că, în viaţă, zidurile există doar atâta timp cât tu le dai putere să stea în picioare”, spune Andreea Marin.

Acest proiect editorial extrem de personal al Andreei Marin a pornit de la seria de interviuri emoţionante cu acelaşi nume, realizate în ultimii doi ani, însă cuvintele care astăzi dau titlul volumului îi ghidează paşii de-o viaţă. Aşa cum menţionează şi în carte, în copilărie, într-o perioadă în care îşi testa limitele, a primit primele lecţii despre curaj, speranţă şi perseverenţă chiar de la tatăl său:

„Când mă plângeam că nu îmi iese ceva, tatăl meu îmi răspundea: «Nu există nu se poate, nu ai căutat suficient de mult în imaginaţia ta, nu ai pus destulă voinţă ca să găseşti soluţia. Dacă vrei, poţi. Mai încearcă! Încă o dată!» – sunt vorbe care m-au trecut la început prin toate stările ciudate, de la senzaţia de neputinţă şi nerăbdare, până la motivaţie, apoi reuşite şi bucurii şi sentimente de împlinire frumoase, iar toate acestea m-au modelat şi m-au făcut să devin omul de azi. Asta sunt eu. Cea pentru care... nu există nu se poate!”, ne mai spune Andreea Marin.

FOTO: PR



Recente pe Ok! Magazine

la marche 3 jpg
oscar 2016 lady gaga taylor kinney jpeg
Florin Ristei Te cunosc de undeva jpg
4 ela34 jpg jpeg
5 al10 jpg jpeg
1 negru21 jpg jpeg
1 andreea80 jpg jpeg
3 sm92 jpg jpeg
1 profimedia 0680528022 jpg jpeg
4 dichi9 jpg jpeg
3 ange jpg jpeg
1 profimedia 0678190295 jpg jpeg
7 corina10 jpg jpeg
1 profimedia 0674040087 jpg jpeg
1 fotojet 20 jpg jpeg
1 ioana ginghina pentru antonia nae jpg jpeg
1 fotojet 26 jpg jpeg
1 sean diddy combs la oscar cu fiica sa chance actrita 9 1 jpg jpeg