Melania Trump, geloasă pe Jill Biden şi pe atenţia câştigată de actuală Primă Doamnă. Ce o deranjeză pe soţia lui Donald Trump. ''Ştia că nu are nimic de câştigat dacă vorbeşte sau nu, aşa că nu a făcut nimic”
A fost nevoită să părăsească Washington DC după ce soţul său, Donald Trump, a fost înfrânt de Joe Biden la alegerile din 2020. Acum, fosta Primă Doamnă, Melania Trump, îşi petrece timpul la reşedinţa Mar-a-Lago din Palm Beach, Florida, şi e furioasă pe succesoarea ei, Jill Biden.
"Merge la spa, ia prânzul şi se reîntoarce la spa, apoi ia cina cu Donald ", a declarat pentru CNN o persoană familiarizată cu programul Melaniei. " Între masaje, îngrijirea unghiilor şi tratamentele faciale”, Melania este revoltată pe toată presa care îi acordă o atenţie deosebită şi o laudă pe Jill BIden.
După cum notează presa, în ultimii patru ani, Melania nu a dat niciodată un interviu pentru o publicaţie naţională, spre deosebire de Jill, care, în scurtul timp petrecut la Casa Albă, a apărut pe coperta People şi în revista Parents şi a ţinut câte un discurs la cel puţin şapte evenimente. Ba mai mult, soţii Biden au apărut şi într-un mesaj televizat difuzat înainte de Super Bowl.
După ce a părăsit Capitala, Melania a obţinut într-un sondaj CNN cel mai scăzut rating de favorabilitate pentru statutul de Primă doamnă. 47% dintre persoanele intervievate având o viziune nefavorabilă cu privire la fostul model.
Se crede că oamenii s-au supărat pe fosta Primă doamnă după atacul din 6 ianuarie asupra Capitolului. În acea perioadă, timp de cinci zile, Melania nu a făcut o declaraţie în care să denunţe violenţa.
"Odată ce insurecţia s-a întâmplat, ea ştia că nu are nimic de câştigat dacă vorbeşte sau nu, aşa că nu a făcut nimic”, a adăugat o sursă de la Casa Albă.
Se spune că Melania este dezamăgită de felul în care a plecat de la Washington, iar asta a dus la o ruptură între ea şi soţul ei. O persoană din anturajul celor doi susţine că Melania se poartă rece cu Donald şi a încercat să se îndepărteze total de de situaţie. “Încearcă să se relaxeze şi să stea departe de politică”.
Îşi petrece serile pe terasa casei din Mar-a-Lago şi este adesea însoţită la masă de părinţii ei, Viktor şi Amalija Knavs, care au ales să locuiască în Florida o mare parte din an. În vila Mar-a-Lago, ei au camerele lor private.