Rocsana Marcu, viaţă nouă în Anglia. Cu ce se ocupă acum fosta artistă
Rocsana Marcu a renunţat la cariera artistică din România. S-a mutat în Anglia pentru fetiţele ei şi acum este agent imobiliar.
„Ca să fiu sinceră, am făcut totul pentru fetiţele mele. Ele au mai fost la Londra, le-a plăcut enorm şi chiar ele au insistat să ne mutăm acolo. Am avut o mulţime de emoţii cu adaptarea, cu limba, cu şcoala, dar, din fericire, nu au fost niciun fel de probleme”, a spus fosta artistă pentru Fanatik .ro
„Când vorbim de imobiliare vorbim, de fapt, despre relaţia dintre oameni dintr-o perspectivă de afaceri. Şi eu ştiu să relaţionez cu oamenii, măcar prin prisma faptului că am fost prezentator TV atâţia ani şi că am experienţă pe scenele muzicale. Am absolvit cursuri de agent imobiliar, acum mai fac unul ca să mă specializez şi în obţinerea finanţării. În plus, îmi place ceea ce fac, mai ales că mă pot ocupa şi de fetiţele mele. Sunt doar colaborator al unei agenţii, nu lucrez altfel”, a mărturisit Rocsana Marcu.