Selly şi Societatea Naţională de Cruce Roşie lansează Campania ToţiLaŞcoală
Selly, unul dintre cei mai cunoscuţi vloggeri din România, lansează Campania ToţiLaŞcoală, în colaborare cu Societatea Naţională de Cruce Roşie din România.
Este o iniţiativă de prevenire a abandonului şcolar, mai ales în zonele defavorizate ale ţării, invitând oamenii să cumpere un ghiozdan, iar un alt ghiozdan va merge către un copil care nu are, încurajându-l astfel să nu renunţe la şcoală. A vorbit atât de mult despre sistemul educaţional din România, iar acum Selly s-a apucat să facă ceva concret în acest sens.
«“De ce te-ai lasat de şcoală”? - este întrebarea pe care o primesc, mai devreme sau mai târziu, foarte mulţi copii care vin, în special, din medii defavorizate. Eu sunt Selly, şi nu, nu m-am lăsat de scoală… Anul trecut, după ce am dat BAC-ul, am început o dezbatere pe tema sistemului de învăţământ, care, în opinia mea, e un sistem împietrit în timp, un sistem care se concentrează foarte mult pe memorare, dar care ignoră complet subiecte şi materii întregi care ar fi foarte de folos pentru toţi tinerii, cum ar fi educaţia financiară, educaţia civică, educaţia pentru sănătate şi aşa mai departe. Iei bacul, ieşi pe poarta şcolii la 18 ani, poate chiar ai fost un elev model, note mari la română, la matematica. Ştii să faci integrale, ştii pe de rost comentariul la Moara cu Noroc, dar ştii prea puţin despre cum funcţionează lumea reală, despre economie, despre bani, despre instituţiile statului. Ai drept de vot, dar ştii foarte puţin despre cum funcţionează sistemul politic. Ai 18 ani, răspunzi în faţa legii, dar nu ai habar despre legile din ţara asta», spune Selly.
“Anul trecut, mi-am propus să fac tot ceea ce îmi stă în putinţă ca să schimb, măcar puţin, sistemul de învăţământ. Şi am început să caut soluţii, problemele ştiindu-le deja. Am avut multe întâlniri cu experţi în politici educaţionale, cu profesori, cu foşti miniştri ai educaţiei, încercând să găsesc câteva soluţii. Eu voiam să schimb sistemul de învăţământ, dar am realizat că în România nici măcar nu putem vorbi despre un singur sistem de învăţământ. Diferenţa dintre şcolile bune, de la oraşe, şi mediul rural, şcolile de la ţară este uriaşă. Sunt două lucruri total diferite. Şi mai e o problemă imensă: abandonul şcolar. Cu cât o zonă e mai săracă, cu atât abandonul şcolar din acea zonă e mai mare. Atât din cauza condiţiilor din şcoli, unde ai toaletă în curte, unde iarna este frig, cât şi din cauza părinţilor, care preferă să pună copiii la muncă, să îi ajute la treburile gospodăriei. Dar de multe ori e şi pur şi simplu din cauza sărăciei. Nu au rechizite, nu au ghiozdane, nu au caiete, nu au minimul necesar pentru a putea merge la şcoală. Poate nici nu au o pereche de încălţăminte care să nu fie rupte şi jerpelite. Şi atunci, normal ca nu merg. Nu poţi merge la şcoală dacă nu ai un caiet şi un pix, dacă părinţii te încurajează să stai acasă sau dacă şcoala se face într-o clădire veche de 100 de ani şi unde toaleta e în curte. Ştiu că nu putem noi acum să batem din palme şi să facem sistemul mai bun, să avem şcoli mai bune, să nu mai existe abandon şcolar. E imposibil. Însă putem face paşi mici spre mai bine. Şi dacă reuşim să trimitem la şcoală 100-200 de copii, asta e o realizare enormă pentru mine”, mai spune Selly.
“Am înfiinţat o fundaţie caritabilă, Fundaţia Selly, şi de astăzi începem prima campanie caritabilă. Se numeşte ToţiLaŞcoală şi este în parteneriat cu cea mai importantă organizaţie umanitară nonguvernamentală din România: Crucea Roşie Română. Am făcut un site: totilascoala.ro, de unde puteţi achiziţiona rechizite, tricouri, hanorace, stickere, huse de telefon, de toate. Astfel, dacă tu cumperi un ghiozdan, un alt ghiozdan ajunge la un copil care are nevoie de el. De fiecare dată când cumpăraţi ceva de pe acest site, absolut tot profitul generat merge către achiziţionarea de rechizite pentru copiii din zonele defavorizate ale României. Iar eu vă voi ţine la curent cu ce vom realiza prin această campanie. Desigur, puteţi dona şi direct, fără să cumpăraţi un produs. Şi eu am făcut o donaţie considerabilă, pentru a vă încuraja şi pe voi să o faceţi. Tot profitul va ajunge la Crucea Roşie, cea mai serioasă organizaţie umanitară din lume, căci au tot ce le trebuie din punct de vedere logistic pentru a duce rechizite copiilor din aceste zone defavorizate”, încheie Andrei Şelaru (Selly).