Războiul divelor: Rihanna vs. Jennifer Lopez

2 ianuarie, 2017
deschidere jpeg

Finalul lui 2016 a fost unul surprinzător, mai ales pentru cele două supervedete, a căror viaţă privată este îndelung comentată. În timp ce Marc Anthony îşi anunţa divorţul imediat după sărutul public cu fosta soţie, iar Rihanna părea că doreşte oficializarea relaţiei cu Drake, iată că lucrurile au luat o turnură neaşteptată, fapt ce le-a transformat imediat în rivale. Drake şi JLo şi-au făcut publică relaţia chiar de Sărbători, prin intermediul pozelor şi filmuleţelor postate pe reţelele de socializare. Şi Drake se pare că n-a schimbat prea mult macazul, căci, dacă ne uităm la evoluţia stilistică a celor două dive, am putea spune că sunt consiliate de acelaşi expert. Sau, poate, se vor rivale de ceva vreme, "duelându-se" în ţinute elegante sau senzuale.

image

Cine a purtat mai bine aceste cizme ce valorează 4530$? Dacă ne gândim la faptul că modelul denumit "9 to 5”, cu centură, a fost creat de Manolo Blahnik pentru colecţia lui RiRi - “Denim Desserts”, atunci vom înţelege stilul nonconformist. Unde mai pui că pe vremea aceea, mai exact în aprilie 2016, Rihanna i-a trimis lui J. LO o pereche din colecţia sa, cu mesajul: "Fetei mai rele, pentru că ştiu că o să le porţi mai bine ca mine". Nu ştim dacă a fost ironie sau nu, dar cântăreaţa latino a postat cadoul pe Instagram. La conferinţa de presă pentru lansarea colecţiei, fata cu piele de abanos declara:  "Acele cizme sunt periculoase, dacă vrei să te întorci acasă şi să te bagi în pat, nu le purta. Vei fi captivă în ele, sunt pline de belele". Şi se pare că au adus numai belele, căci la opt luni distanţă de acest moment, J.Lo îi fura iubitul frumoasei din Barbados, adică pe Drake, cu care avea să petreacă finalul lui 2016. Se zvoneşte că după ce a aflat de această nouă idilă, Rihanna ar fi şters-o de pe reţelele sociale pe cea pe care până nu de mult o admira.

image

Rochia verde, cu vedere… peste tot a făcut furori în anul 2000, când JLo a purtat-o pe covorul roşu la premiile Grammy. Creaţia Versace a rămas şi astăzi în memoria publicului ca una dintre cele mai provocatoare ţinute purtate vreodată la o seară de gală. Nici Rihanna nu s-a lăsat mai prejos, alegând o ţinută la fel de sexy, semnată Alexandre Vauthier. Coincidenţă sau nu, ea a îmbrăcat-o la petrecerea de preceda premiile Grammy din 2014.

image

Ambele considerate style icons, ele au ales să poarte această rochie Lanvin la apariţiile publice, din fericire nu în aceeaşi seară. Jlo a accesorizat-o cu un colier Lanvin, pantofi Ferragamo şi clutch Jimmy Choo, în timp ce rivala ei a ales un mix minimalist şi cu pantofi nude, accesorizare preferată la ţinutele de zi, nu la cele de seară.

image

Crăpăturile nu erau suficiente în ceea ce le priveşte pe cele două, aşa că au optat şi pentru transparenţe. În 2015, la gala Billboard Music Awards, Jen a ales această rochie-bijuterie care a provocat imaginaţia bărbaţilor. Însă nici RiRi nu s-a lăsat mai prejos, alegând una şi mai transparentă pentru festivitatea CFDA Fashion Awards, în 2014, semnată Adam Selman. Ea a purtat doar o pereche de bikini nude şi cele 230.000 de cristale Swarovksi aplicate, din care era făcută această creaţie.

image

Abdomenul bine lucrat trebuie şi el afişat, aşa că ţinutele cu decupaje geometrice sau crop top sunt printre favoritele acestor dive. În 2014, la Met Gala, Rihanna îşi făcea apariţia într-o creaţie Stella McCartney, cu un chocker integrat, care îi punea foarte bine în evidenţă culoarea de abanos. Un an mai târziu, JLo păşea pe covorul roşu la o petrecere ce a precedat Golden Globes, în această ţinută all white, semnată Amanda Wakeley. Pielea ei de caramel a fost la fel de expusă

image

În 2012, pe covorul roşu la premiile Grammy, Rihanna surprindea audienţa prin eleganţă şi minimalism, alegând o ţinută all black, semnată Armani. Aceasta a fost creată de designerul italian chiar în colaborare cu RiRi, care a dorit ca amprenta personală, plină de senzualitate, să fie bine reprezentată, mai ales că era nominalizată la mai multe categorii. Un an mai târziu, la after party-ul dat în cinstea Golden Globes, Lopez apărea într-o ţinută de o asemănare izbitoare, creată, însă, de Zuhair Murad.

image

Aici avem două modele în stilul MLH, care sunt ideale pentru apariţii de gală. Rochia Emilio Pucci purtată de Jennifer, extrem de vaporoasă, cu tăieturi ce marchează zona bustului, nu o avantajează prea tare, din cauza acelor inserţii metalice extrem de rigide. Rihanna, în schimb, a făcut furori la gala premiilor Grammy în 2013 în rochia model cris –cross, semnată Alaia. De remarcat, şi de această dată, croiala asemănătoare.

Foto: Hepta, Getty Images, Pinterest, Instagram



Recente pe Ok! Magazine

la marche 3 jpg
oscar 2016 lady gaga taylor kinney jpeg
Florin Ristei Te cunosc de undeva jpg
4 ela34 jpg jpeg
5 al10 jpg jpeg
1 negru21 jpg jpeg
1 andreea80 jpg jpeg
3 sm92 jpg jpeg
1 profimedia 0680528022 jpg jpeg
4 dichi9 jpg jpeg
3 ange jpg jpeg
1 profimedia 0678190295 jpg jpeg
7 corina10 jpg jpeg
1 profimedia 0674040087 jpg jpeg
1 fotojet 20 jpg jpeg
1 ioana ginghina pentru antonia nae jpg jpeg
1 fotojet 26 jpg jpeg
1 sean diddy combs la oscar cu fiica sa chance actrita 9 1 jpg jpeg