Regina vulgarităţii la MTV EMA 2018

Aglomeraţie de vedete, dar şi de pseudo-vedete şi prost gust aseară la MTV European Music Awards, desfăşurat la Bilbao Exhibition Centre, în Spania. Iată cine s-a aflat în topul celor mai prost îmbrăcate apariţii pe covorul roşu
Marii câştigători ai serii au fost Camila Cabello, care a luat trei trofee: Best Video, Best Song (Havana) şi Best Artist. Dua Lipa a luat premiul pentru Best Pop. Cardi B a fost numită Best New Artist. Iar Nicki Minaj a fost premiată la categoria Best Hip Hop. De partea cealaltă, marile perdante ale serii au fost pe covorul roşu, acolo unde câteva tinere s-au întrecut în a se face remarcate cu nişte ţinute care le-a împins lejer în topul celor mai prost îmbrăcate. Vedetele reality show-ului britanic Geordie Shore, Chloe Ferry şi Abbie Holborn, au fost ţintele preferate ale tuturor criticilor. Prima, a preferat o salopetă mulată şi transparentă, bătută cu pietre, care a părut cu atât mai vulgară cu cât mai proeminente sunt formele ei. Cealaltă, Abbie a mizat pe un styling cheap, care a făcut-o să pară mai bătrână decât cei 21 de ani ai săi, defilând într-un costum nefericit din dantelă roşie.



Bebe Rexha, cunoscută pentru hitul "In the Name of Love", cu Martin Garrix, care a şi avut un moment artistic, s-a înghesuit într-o pereche de cizme care nu i-au complimentat deloc picioarele.

Modelul Jourdan Dunn, care aşteptam să ne ofere o oază de bun gust într-o astfel de seară tulburătoare, a fost o apariţie interesantă, dar rochia nu a fost tocmai bine gândită şi croită în partea bustului, lăsând impresia că stă să-I cadă şi că sutienul e din greşeală la vedere.

În fine, nici reprezentanta gazdelor, artista spaniolă Rosalia, nu a impresionat cu ţinuta ei roz ca o pajama cu multe volane.

Foto: Getty Images