Transformarea unei dive. Charlize Theron e mândră de felul în care arată la 45 de ani

5 august, 2020
17 charlize theron are 45 de ani jpg jpeg

Am văzut-o într-o mulţime de filme, dar acum e momentul să analizăm transformarea actriţei. 7 august e ziua ei de naştere, face 45 de ani şi este într-o formă de invidiat! Iat-o pe celebra Charlize Theron!

Am admirat-o în foarte multe pelicule, a interpretat o mulţime de roluri, dar iată adevărata faţă a lui Charlize Theron. De-a lungul anilor, celebra actriţă a adoptat look-uri diferite, unele au prins-o bine, altele mai puţin bine. La început, acesta îşi vopsea părul blond şi îl avea până la umeri. Dacă îi analizăm chipul, parcă nu vizitase prea des cabinetul medicului estetician. 

10 charlize theron 45 de ani 6 jpg jpeg

A avut dintotdeauna privirea superbă, ochii verzi care te cuceresc imediat. În urmă cu zeci de ani, vedeta s-a tuns şi foarte scurt. Unii fani aproape că nu au mai recunoscut-o.

13 charlize theron 45 de ani 3 jpg jpeg

O transformare de proporţii a avut loc în aprilie 2018. Pentru un anumit rol, Charlize Theron a trebuit să se îngraşe 22 de kilograme. A şi intrat în depresie: "A trebuit să fac asta pentru rol. Astfel, am înţeles mai bine personajul şi modul său de a gândi".

Se trezea chiar şi în toiul nopţii şi mânca: "Îmi puneam ceasul să sune noaptea şi mă îndopam cu macaroane cu brânză. E dificil şi să te îngraşi", spunea ea.  Revenirea la normal i-a luat foarte mult timp. Abia după un an şi jumătate a reuşit să arate din nou bine. 

1 charlize theron grasa jpg jpeg

Lovitură grea pentru Charlize Theron: va fi înlocuită de o actriţă mai tânără în următorul Mad Max

Personajul ei din noul Mad Max va fi interpretat de "o actriţă de 20 şi ceva de ani". Aceasta este decizia regizorului George Miller, care a anunţat că va trebui să o înlocuiască pe vedeta de 44 de ani, pentru că acţiunea noii pelicule se petrece înaintea celei în care apare Charlize, astfel că personajul ei, Furiosa, este mult mai tânără. Miller a încercat astfel să justifice o decizie care susţine că nu are de-a face cu discriminarea actriţelor ajunse la o anumită vârstă, ci cu plasarea în timp a acţiunii.

Cum a reacţionat Theron la aflarea acestei veşti? Actriţa a fost cât se poate de sinceră. "Asta este greu de digerat", a spus ea.

Foto: Profimedia 



Recente pe Ok! Magazine

la marche 3 jpg
oscar 2016 lady gaga taylor kinney jpeg
Florin Ristei Te cunosc de undeva jpg
4 ela34 jpg jpeg
5 al10 jpg jpeg
1 negru21 jpg jpeg
1 andreea80 jpg jpeg
3 sm92 jpg jpeg
1 profimedia 0680528022 jpg jpeg
4 dichi9 jpg jpeg
3 ange jpg jpeg
1 profimedia 0678190295 jpg jpeg
7 corina10 jpg jpeg
1 profimedia 0674040087 jpg jpeg
1 fotojet 20 jpg jpeg
1 ioana ginghina pentru antonia nae jpg jpeg
1 fotojet 26 jpg jpeg
1 sean diddy combs la oscar cu fiica sa chance actrita 9 1 jpg jpeg