Vedetele, supersexy la cea de-a 50-a aniversare a lui Puff Daddy! “A fost adunarea generală a superstarurilor!”

Faimosul rapper a împlinit 50 de ani pe 4 noiembrie, însă Sean Combs a avut un motiv întemeiat pentru care şi-a serbat ziua de naştere cu o lună întârziere. Iar cele mai mari staruri din showbiz i-au fost alături în ziua cea mare...
De ziua lui, P Diddy şi-a pus o dorinţă – să sărbătorească împlinirea a 50 de ani odată cu rememorarea unui an de când fosta lui iubită, Kim Porter, şi mamă a unora dintre copiii lui a murit prematur, din cauza unei pneumonii. Acesta a fost motivul pentru care şi-a amânat petrecerea aniversară cu mai bine de-o lună. Dar aşteptarea a meritat, având în vedere magnitudinea evenimentului!...
Beyoncé, Jay-Z, Naomi Campbell, Snoop Dogg, Cadi B, Pharrell, Usher, Leonardo DiCaprio, Lil Kim, Kanye West şi Kim Kardashian se numără printre vedetele care au răspuns afirmativ invitaţiei lui P Diddy la aniversarea lui. “A fost adunarea generală a superstarurilor! Toţi giganţii muzicii momentului au venit să-şi arate respectul pe care i-l poartă sărbătoritului”, a declarat o sursă pentru People.




















Cu asemenea ocazie specială, rapperii Jay-Z şi Kanye West, dar şi soţiile lor, Beyoncé şi Kim Kardashian West, pare că au îngropat securea războiului. Cele două cupluri VIP au lăsat deoparte divergenţele, de dragul sărbătoritului, s-au salutat prieteneşte şi chiar au schimbat câteva cuvinte în cel mai amical mod cu putinţă.
Mai important e că atât Kim (39), cât şi Beyoncé (38), au făcut senzaţie în ţinutele purtate. Kardashian a optat pentru o rochie de mireasă Vivienne Westwood, care i-a accentuat silueta şi bustul generos, iar soţia lui Jay-Z s-a afişat într-o rochie spectaculoasă, din catifea neagră, care i-a evidenţiat formele voluptuoase. Câştigătoarea a 23 de premii Grammy nu s-a putut abţine şi a postat online câteva imagini cu ea în rochia-senzaţie, spre încântarea fanilor ei.

Nici Kylie Jenner, sora mai mică a lui KK, nu putea să participe la asemenea party de anvergură fără să-şi înştiinţeze followerii cu privire la acest lucru. Ea s-a pozat cu sora Khloe şi a postat imaginile pe social media. Adevărul e că au arătat amândouă la fel de sexy ca Beyoncé şi Kim, nu credeţi?

Sărbătoritul a dat tonul în ceea ce priveşte eleganţa şi bunul gust vestimentar, cu acel tuxedo purtat. Diddy şi-a primit invitaţii de cinci stele în vila sa de 40 de milioane de dolari din Los Angeles, alături de gemenele lui, D'Lila Star (12) şi Jessie James (12), dar şi de mama lui, Janice, care a luat, la un moment dat cuvântul. N-au lipsit nici fiii rapperului, Justin (25), Christian (21) şi băiatul regretatei Kim Porter, Quincy Brown (28), pe care mogulul l-a adoptat cu ani în urmă.
Sărbătoritul, alături de gemenele lui

Mary J. Blige i-a cântat “La mulţi ani!” sărbătorilului în timp ce un tort imens, pe care era scris LOVE, a apărut în faţa invitaţilor, pe scenă. La petrecerea sponsorizată de vodka Ciros au fost oferite drept cadouri invitaţilor produse din cannabis şi mâncare McDonalds.
foto - Instagram, preluare Daily Mail