Wow! Cât de bine arată Adele după ce a slăbit 45 de kilograme! S-a afişat într-o rochie mini chiar de ziua sa

6 mai, 2020
8 adele 32 de ani jpg jpeg

Ce transformare! După o perioadă intensă de dietă şi mult sport, Adele, cu ocazia zilei sale de naştere, şi-a arătat silueta! E într-o formă bună la cei 32 de ani!

Cu puţin timp în urmă, aproximativ doi sau trei ani, o vedeam pe Adele la concerte sau la evenimente purtând rochii elegante, până în pământ, care nu îi lăsau deloc silueta la vedere. Pe atunci, avea cu 45 de kilograme mai mult faţă de cum o vedem acum! Imaginile recente cu artista demonstrează ce ambiţie are şi nu doar în cariera profesională, ci şi în viaţa de zi cu zi.

Artista şi-a sărbătorit ziua de naştere pe 5 mai, a împlinit 32 de ani. Cu această ocazie a publicat pe reţelele sociale şi prima poză în care arată cât de mult s-a transformat. A slăbit zeci de kilograme, parcă e alt om. Aceasta poartă o rochiţă neagră, mini, care îi pune în valoare silueta, dar şi picioarele subţiri. I-a crescut destul de mult şi părul şi parcă şi chipul i s-a schimbat, are faţa mai ascuţită. Noi zicem că arată minunat, iar imaginile dovedesc asta!

A transmis şi un mesaj fanilor cu ocazia aniversării sale: "Mulţumesc pentru toată iubirea pe care mi-aţi transmis-o de ziua mea. Sper că toţi sunteţi în siguranţă şi sănătoşi în această perioadă dificilă. Vreau să mulţumesc neapărat celor din linia întâi care îşi riscă vieţile pentru a le salva pe ale noastre. Sunteţi îngeri!"

7 adele 32 de ani jpg jpeg

Cum a slăbit Adele? Dietă extremă şi foarte puţin sport

După ce, atâta timp, am fost obişnuiţi s-o vedem durdulie şi mândră de asta, iată că britanica a hotărât să scape de kilogramele în plus. Şi chiar a reuşit, după şase luni de muncă în secret, artista de 32 de ani reuşind azi să etaleze o greutate normală.

Cu toate acestea, instructorii de fitness au observat că artista este, într-adevăr, mai slabă, dar nu şi fit. Iar asa înseamnă că artista a scăpat de cele 20 de kilograme în plus doar prin dietă, susţinută de foarte puţin sport. Pentru a ajunge la noua ei siluetă, Adele şi-a schimbat stilul de viaţă, a renunţat la zahăr şi a adoptat o dietă cu foarte puţine calorii, bazată în principal pe legume.

1 adele a slabit 45 de kilograme 4 jpg jpeg

Foto: Profimedia, Instagram



Recente pe Ok! Magazine

la marche 3 jpg
oscar 2016 lady gaga taylor kinney jpeg
Florin Ristei Te cunosc de undeva jpg
4 ela34 jpg jpeg
5 al10 jpg jpeg
1 negru21 jpg jpeg
1 andreea80 jpg jpeg
3 sm92 jpg jpeg
1 profimedia 0680528022 jpg jpeg
4 dichi9 jpg jpeg
3 ange jpg jpeg
1 profimedia 0678190295 jpg jpeg
7 corina10 jpg jpeg
1 profimedia 0674040087 jpg jpeg
1 fotojet 20 jpg jpeg
1 ioana ginghina pentru antonia nae jpg jpeg
1 fotojet 26 jpg jpeg
1 sean diddy combs la oscar cu fiica sa chance actrita 9 1 jpg jpeg