Regina Rania tocmai ne-a oferit o lecţie de cum să porţi un costum masculin şi să arăţi impecabil

8 aprilie, 2019
1 regina rania3 jpg jpeg

Dacă ar exista un manual despre cum s-ar putea purta un costum cu influenţe masculine, dar totuşi să debordezi de feminitate, ar fi semnat de Regina Iordaniei.

Rania a reuşit să aibă o nouă apariţie impecabilă şi extrem de stilată, în cadrul unui eveniment oficial din Iordania. Suverana a purtat un costum masculin, cu un croi extrem de sofisticat, care, însă, i-a pus în evidenţă graţia.

3 regina rania jpg jpeg

Bine cambrat pe talie, sacoul marca flatant silueta silfidă a suveranei, iar pantalonii largi, cu inserţii geometrice, au completat frumos outfitul. Nu ştim cine i-a creat această ţinută Raniei, dar bănuim că e vorba despre un designer iordanian, dat fiind faptul că aceasta e ambasadoarea creaţiilor tradiţionale din ţara sa.

Şi-a întregit outfitul cu o pereche de stilettos negri, simpli, şi o geantă aidoma. Probabil, o altfel de geantă ar fi spart în mod diferit estetica outfitului, însă Regina Rania a vrut ca sacoul asimetric să fie vedeta ţinutei.



Recente pe Ok! Magazine

la marche 3 jpg
oscar 2016 lady gaga taylor kinney jpeg
Florin Ristei Te cunosc de undeva jpg
4 ela34 jpg jpeg
5 al10 jpg jpeg
1 negru21 jpg jpeg
1 andreea80 jpg jpeg
3 sm92 jpg jpeg
1 profimedia 0680528022 jpg jpeg
4 dichi9 jpg jpeg
3 ange jpg jpeg
1 profimedia 0678190295 jpg jpeg
7 corina10 jpg jpeg
1 profimedia 0674040087 jpg jpeg
1 fotojet 20 jpg jpeg
1 ioana ginghina pentru antonia nae jpg jpeg
1 fotojet 26 jpg jpeg
1 sean diddy combs la oscar cu fiica sa chance actrita 9 1 jpg jpeg