Sting cere legalizarea marijuanei

Actualizat:

Nu toate vedetele sunt preocupate doar de haine simandicoase şi vacanţe exotice. Unele celebrităţi au în vedere şi acţiunile caritabile sau ajung chiar să facă propuneri de legi în folos social. Sting se numără printre starurile interesate de bunul mers al societăţii. Sau cel puţin aşa consideră cei care sunt de acord cu propunerea lui.

Nu toate vedetele sunt preocupate doar de haine simandicoase şi vacanţe exotice. Unele celebrităţi au în vedere şi acţiunile caritabile sau ajung chiar să facă propuneri de legi în folos social.

Sting se numără printre starurile interesate de bunul mers al societăţii. Sau cel puţin aşa consideră cei care sunt de acord cu propunerea lui. Cântăreţul doreşte legalizarea marijuanei pentru ca banii câştigaţi astfel să fie folosiţi pentru combaterea sărăciei şi a încălzirii globale. „Războiul cu drogurile l-am pierdut oricum. Şi, din cauza asta, societatea are mult de suferit. Ani în şir, această luptă a fost de fapt pretextul pentru a băga oameni în închisoare pentru perioade foarte lungi de timp. Iar aceşti întemniţaţi nu au făcut rău altor oameni”, a declarat vedeta. Purtătorul de cuvânt al unui centru de educaţie în privinţa prevenirii consumului de droguri a avut o reacţie destul de categorică: i-au cerut lui Sting să îşi vadă de muzica lui şi să nu se amestece în treburile altora.

Mai multe pentru tine...


Recente pe Ok! Magazine

Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg