Adela Popescu, răsfăţată de Radu Vâlcan în Maldive: “În privinţa copiilor, îi cer ajutorul lui Radu, pe motiv că sunt însărcinată”

22 ianuarie, 2021
3 radu1 jpg jpeg

Adela Popescu şi Radu Vâlcan se pregătesc să în întâmpine peste câteva luni pe cel de al treilea moştenitor. Deşi însărcinată, vedeta de la Pro Tv şi-a dorit o vacanţă într-un loc cald, aşa că a ales să plece alături de familie în Maldive.

Adela recunoaşte că Radu a reuşit să o ajute cel mai mult în această perioadă.

"După mai bine de două luni în care copiii nu au mers la grădiniţă şi câteva nopţi bune de nesomn şi frământări, am hotărât că ar fi foarte bine să ne relocam pentru o vreme într-o ţară caldă, la malul marii, într-un loc fără oameni, în care copiii să se joace cât mai mult pe afară.

Desigur, lista destinaţiilor sigure era destul de limitată, aşa că am ales Maldive. Suntem pe o insulă de nici un kilometru, cu câteva căsuţe pe plajă, cu niciun caz de covid, dar cu distanţare socială inclusă. Mesele de la unicul restaurant sunt împrăştiate pe plajă, iar cele câteva căsuţe au ieşire direct la mare.

Am ales să împărţim drumul în două, aşa că am făcut un stop în Dubai.

În privinţa zborului ne-am testat de mai multe ori: un test obligatoriu pcr la plecare, un test rapid la aterizarea în Dubai, încă un test pcr la decolarea spre Maldive, urmând să mai facem unul, tot pcr la întoarcerea în ţară. Toţi. Cumva, tot controlul asta ne-a dat foarte multă linişte.

Ne simţim bine, petrecem mult timp afară, copiii fac aerosoli, iar eu stau pe bucăţică de plajă din faţă căsuţei citind şi uitându-mă în larg, cerându-i, peste măsură de des, ajutorul lui Radu, în privinţa copiilor, pe motiv că sunt însărcinată", povesteşte ea.



Recente pe Ok! Magazine

Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg