Adevărul nespus: Romina Power l-a înşelat pe Al Bano. Ce declaraţii face amantul

3 decembrie, 2020
9 romina5 jpg jpeg

Chiar şi astăzi, după ani de la separare, cei doi artişti fac ca povestea lor de dragoste să fie învăluită în mister.

Astăzi, reflectoarele sunt însă aţintite asupra omului care, în anumite privinţe, a marcat actul final al crizei prin care treceau cei doi artişti. Trădarea Rominei Power rămâne o „pată neagră”, pe care ea şi Albano au încercat să o şteargă în multe feluri.

Lucrurile dintre cei doi s-au stricat încet, mai întâi din cauza dispariţiei fiicei lor Ylenia, despre care nu se ştie încă nimic, şi apoi a unei trădări . Nu veţi crede, dar frumoasa Romina, într-un moment de slăbiciune, a căzut în braţele altui bărbat, Lorenzo Crespi. Chipeşul actor a fost, de fapt, piatra scandalului care a pus capăt poveştii lor de dragoste.

4 lorenzo jpg jpeg

În anumite privinţe, Al Bano a reuşit să ierte trădarea fostei sale soţii, deoarece cei doi cântă acum din nou împreună, iar asta după o pauză îndelungată.

Deşi pentru cei doi trădarea este acum o chestiune din trecut, Lorenzo Crespi nu poate uita şi revine cu declaraţii.

Romina îşi mărturisea, aproape în lacrimi, trădarea faţă de Albano. Astăzi, la mai bine de douăzeci de ani de la eveniment, în sfârşit aflăm cu cine, unde şi când. Şi nici nu lipsesc dovezile! Dacă îl ascultăm pe Lorenzo Crespi, idila s-ar fi întâmplat în 1996, pe platoul filmului Întoarcerea lui Sandokan.

Albano i-ar fi prins tocmai în flagrant, în timpul unei vizite surpriză. „Sunt încă chinuită de remuşcări pentru infidelitate. Soţul meu a aflat despre asta în cel mai rău mod posibil ", recunoştea Romina la câţiva ani după separare, fără a intra în detalii.

De acestea s-a ocupat Lorenzo Crespi, care, cu o serie de mesaje delirante şi ameninţătoare, pe care i le adresează lui Al Bano, readuce acel flirt de acum mai bine de două decenii din nou în atenţia publică. Ba mai mult, ca pachetul să fie complet, scoate la suprafaţă şi două fotografii compromiţătoare din perioada în care el si Romina îşi trăiau iubirea în culise.

O dovadă irefutabilă! Dacă fotografiile au fost scoase din profilul lui Crespi cu viteza luminii, acest lucru nu s-a întâmplat şi cu declaraţia ostilă care îl viza pe bietul Albano: „1996: ziarele îmi oferă 30.000 de euro pe fotografie, şi am zeci, dar, dar nu vreau nimic, doar adevarul, scrie Lorenzo. Îmi doresc ca adevărul să iasă la suprafaţă. Am fost singurul care a readus bucuria şi zâmbetele pe faţa aceea frumoasă. Cineva te minte de ani de zile, de mulţi ani. Să începem de aici’’.

Un mesaj enigmatic, care începe care începe confuz, dar continuă cu o ameninţare destul de clară. „Este inutil ca prietenii tăi, jurnaliştii, să mă sune, fii om şi cere scuze publice familiei mele pentru acele apeluri pe care le-ai făcut cu mult timp în urmă. Nu-mi pasă de mine, dar îţi cer să îi ceri scuze mamei şi uit totul’’, spune actorul, care, după ani de tăcere, a decis să să îşi ia revanşa.



Recente pe Ok! Magazine

Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg