Vedete

Alain Delon şi Mireille Darc, 15 ani de iubire

Alain Delon şi Mireille Darc, 15 ani de iubire

O iubire...pentru toată viaţa. Cam aşa a fost legătura dintre Mireille şi legendarul actor francez. „Ea a fost femeia vieţii mele. Fără ea, mă pot duce şi eu“, a declarat el după moartea actriţei, survenită pe 28 august.

Alain Delon: „Ea era jumătatea mea. Nu ne puneam întrebări, ne completam pur şi simplu”

Toată lumea îl asociază pe Alain, în panteonul iubirilor nemuritoare, cu Romy Schneider, la moartea căreia a scris o scrisoare impresionantă, declarând plin de romantism că pentru ea a învăţat limba germană. Dar într-o viaţă iubim diferit. Iar Alain a mai avut o mare iubire, una alături de care a stat mult mai mult decât cu Romy. Una cu care a trăit între 33 şi 48 de ani, când era în floarea vârstei şi a carierei. O femeie pe care a iubit-o exact pentru ceea ce era ea, cu atât mai mult cu cât ea nu-i putea dărui copii: Mireille Darc, şi ea actriţă, comparată adesea cu Brigitte Bardot.

Şi-a început cariera în 1960 şi a jucat în peste 50 de filme, printre care pelicula de succes din 1972 Le Grand Blond Avec Une Chaussure Noire, dar şi producţiile Jeff, L’Homme Pressé, Les Bons Vivants şi Borsalino, în care a jucat alături de Alain Delon. Aşa s-a şi legat iubirea lor, după filmările pentru Jeff ajungând unul dintre cele mai emblematice cupluri ale cinematografiei franceze. „Ne-am intersectat... Alain s-a uitat la mine, m-am uitat şi eu. Mi-a zâmbit. I-am zâmbit. Mi s-a părut frumos, dar nu am spus: «Oh! acesta este omul vieţii mele». Apoi, el mi-a cerut să fac împreună cu el un film, Jeff. Era undeva prin 1968 când am început filmările“, îşi amintea Mireille, mărturisind că relaţia cu sex simbolul Franţei a vindecat-o de gelozie.

Amour. Cei doi au format un cuplu între 1968 şi 1982.

„Încerc să mă gândesc că ea nu mai suferă acum“, a declarat pe 31 august Alain Delon într- un interviu acordat la două zile de la moartea lui Mireille. „Cei care suferă în continuare sunt cei care rămân în urmă. Îmi face atât de rău pierderea ei. Ar fi meritat să trăiască“, i s-a confesat el în exclusivitate lui Valerie Trierweiler, jurnalista Paris Match şi fosta iubită a fostului preşedinte francez François Hollande. „Ea a fost femeia vieţii mele. Am fost atât de fericiţi împreună. Aveam totul împreună. Era totul pentru mine. Eram cu atât mai fericiţi cu cât împărtăşeam aceeaşi meserie şi puteam juca împreună în nişte proiecte atât de interesante. Dar şi dacă am fi fost coafeză şi frizer, am fi fost la fel de fericiţi atâta vreme cât am fi fost împreună. Ea era jumătatea mea. Nu ne puneam întrebări, ne completam pur şi simplu“, spune Alain, rememorând ultimul lor sărut pasional, pe care şi-l aminteşte de parc-ar fi fost ieri, pe drumul dinspre Village du Loiret, unde se află domeniul lui, şi Paris.