Amna, doborâtă de coronovirus: “Oboseala mă termină”

13 aprilie, 2021
1 amna3 jpg jpeg

Amna trage din greu după ce a fost diagnosticată cu coronavirus. Artista a fost nevoită să se interneze din cauza simptomelor supărătoare, dar acum, în a opta zi de boală, se simte ceva mai bine. Solista acuză încă o stare de oboseală, dar a reuşit să scape de picături.

„Mă bucur mult că sunt aici în momentul ăsta şi că pot sta de vorbă cu voi, pentru că nu am avut pic de energie zilele astea şi am fost mai mult în pat decât în picioare şi e prima zi în care respir fără picături. Sunt foarte mândră de chestia asta. Credeam că o să rămân cu picături toată viaţa mea. Sunt în a opta zi de COVID şi oboseala mă termină în momentul de faţă, dar faţă de stările pe care le-am avut, nici nu mai contează, sunt sigură că o să fie bine”, a spus Amna pe o reţea de socializare.

„Tot voi mi-aţi spus că a opta şi a noua zi pot fi un pic mai grele, pentru că se poate schimba situaţia brusc. Momentan, nu sunt motive de îngrijorare. Vă mulţumesc din tot sulfetul pentru toate mesajele minunate pe care mi le-aţi dat de încurajare. Toată energia voastră bună a ajuns în sufletul meu şi mi-a dat forţă să pot să mă pun pe picioare”, a adăugat ea.



Recente pe Ok! Magazine

Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg