Cum se simte Irina Rimes după ce a fost operată de Anul Nou. Primele declaraţii ale cântăreţei

3 ianuarie, 2020
1 irina rimes in spital 2 jpg jpeg

Irina Rimes a fost internată în spital de Anul Nou. Cântăreaţa a făcut primele declaraţii după ce a fost operată de urgenţă.

Pe 31 decembrie, Irina Rimes a fost nevoită să-şi anuleze în ultimul moment concertul de Revelion de la Iaşi, după de a fost internată de urgenţă în spital, cu hemoragie internă. Artista a intrat în operaţie marţi, în jurul orei 15.00, iar colegul ei Horia Brenciu i-a îndemnat pe fani să-i ţină pumnii.

Imediat după intervenţie, apropiaţii ei au declarat că artista se simte bine, totul a decurs perfect. După momentele dificile prin care a trecut, artista a făcut declaraţii: „În noaptea dintre ani m-am trezit din anestezie cu o picătura de şampanie pe buze. Era 00:00, asistentele din sala de reanimare au avut grijă de mine să simt şi eu că e sărbătoare, au deschis geamurile să aud sunetul de-afară şi mirosul de artificii. Cele mai drăguţe asistente ever. A două zi am petrecut-o tot în reanimare, am fost spălată, hrănită şi găurită la fiecare 3 ore pentru analize. Astăzi am mai tras câteva dureri infernale dar după ce mi-au sos tubul din burtă, m-am simţit că nouă.

Umflată la faţă, vânata pe sub ochi şi pe la toate încheieturile, am intrat frumoasă de tot în 2020. Dar nu-i băi. Astăzi am “răsfoit” instagramul şi toate postările erau despre “ce m-a învăţat 2019”. Am stat să mă gândesc ce m-a învăţat pe mine 2019. NIMIC! Nu m-a învăţat nimic. Pentru mine 2019 a fost un an greu şi s-a terminat şi mai greu. Poate cel mai greu an din toată viaţa mea. Şi nu ştiu de ce mi-a fost dat să îndur toate greutăţile acestui an şi ce trebuia să învăţ din ele , sau de ce a trebuit să îndur atâtea că să învăţ ceva. Puteam să învăţ din greşelile altora, cum o făceam de obicei, dar anul 2019 a hotărât că trebuie să-mi dea o lecţie. Până în ultimul ceas. Îmi pare rău, anule, dacă n-am înţeles ce ai vrut să-mi transmiţi. Şi , mai ales, mi-e ciuda pe tine că nu m-ai lăsat să ajung la Iaşi să cânt de Revelion. Un singur lucru am realizat: sunt o femeie puternică, am trecut prin toate şi la final am zâmbit. Acum sunt în drum spre casă după 4 zile de dureri infernale şi zâmbesc. 

Zâmbesc că a trecut şi zâmbesc că am realizat că am în jurul meu oameni mulţi cărora le pasă de sănătatea mea. Mulţumesc anului 2019 pentru asta, pentru că mi-a reamintit că nu sunt singură. Şi că pot să înfrunt orice! Mulţumesc dr Alexandru Filipescu şi dr Raluca Uzum de la Spitalul de Urgenţă ELIAS care m-au operat şi m-au pus pe picioare. Mulţumesc prietenilor mei care au venit să aibă grijă de mine, mulţumesc tuturor celor care mi-au scris, celor care s-au rugat pentru mine sau pur şi simplu mi-au transmis un gând bun. Sper că 2020 să fie anul în care va voi răsplăti pentru grijă şi bunătatea voastră. La mulţi ani!”, a fost mesajul Irinei Rimes, publicat în mediul online.

La Spitalul Elias din Capitală, Irina Rimes a stat alături mama şi de fratele ei.



Recente pe Ok! Magazine

Gopo 2024   Amalia Enache, Andreea Raicu, Olimpia Melinte, Manuela Harabor jpg
Andreea Antonescu foto Ok Magazine DSC 0103 (2) jpg
FotoJet David tatuat jpg
Nicole Kidman, premiu pentru întreaga carieră, GettyImages (14) jpg
florin piersic facebook jpg
Jennifer Garner, Profimedia jpg
FotoJet Gherman jpg
FotoJet Penelope jpg
Violeta Bănică, fiica Andreei Marin, pe podiumul de modă la gala Nu există nu se poate   Facebook (9) jpg
Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg