Dan Chişu, la 60 de ani

21 iulie, 2015
Dan Chisu jpeg

Dan Chişu s-a născut la Brăila, pe 22 iulie 1955, într-o familie cu doi copii, tatăl său fiind comandantul penitenciarului din localitate. După ce a terminat şcoala generală nr. 7 din Brăila, Dan Chişu a urmat cursurile profilului uman ale liceului "Nicolae Bălcescu".

Pe lângă calităţile umaniste, Dan a dovedit o apetenţă şi pentru sport: a jucat fotbal în primii ani de şcoală, iar, la liceu, a fost în echipa de handbal, cu care lua parte la diferite competiţii.

Totodată, era destul de îndemânatic, astfel că se pricepea să folosească maşina de cusut şi îşi confecţiona singur pantaloni sau îşi modifica unele cămăşi.

În anii de după liceu, s-a împrietenit cu membrii formaţiei Pheonix, pe care i-a ajutat la crearea unor decoruri pentru câteva spectacole organizate la sala de pe strada Eminescu din Bucureşti.

A încercat să intre la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti de câteva ori, a fost ghid turistic, şi-a aranjat o căsătorie pentru a emigra în Franţa în 1982. A lucrat la IBM, la Nouvelle Frontière, o companie de transport din Franţa. În 1988 l-a cunoscut pe Ion Ţiriac. A renunţat la Nouvelle Frontière şi a organizat turnee de tenis, călătorind în toată lumea.

image

După câţiva ani petrecuţi departe de ţară, Dan Chişu a revenit în România după Revoluţie, în 1992, şi după o perioadă în care făcea naveta între Bucureşti şi Paris, s-a stabilit definitiv în Capitală, în 1996, unde a înfiinţat firma de publicitate "Dakino Advertising", semnând colaborări cu Mihaela Rădulescu şi Manuela Hărăbor.

image

Păstrând aceeaşi titulatură, a înfiinţat mai târziu Festivalul DAKINO, destinat filmelor de scurtmetraj.

image

Iar calităţile gastronomice l-au făcut să deschidă şi un restaurant în Capitală (Esperanto), având în paralel şi o emisiune culinară televizată, "Mănânc, deci exist", şi scriind mai multe cărţi de bucate. Mai mult, a obţinut titlul de preşedinte al Şcolii de bucătari Bella Italia.

image

A primit premiului Asociaţiei Profesioniştilor în Televiziune din România pentru Cel mai bun documentar şi pentru Cea mai bună emisiune de călătorii,„Oraşele pierdute ale incaşilor“.

Tot el e semnatarul a peste 50 de episoade de „Realitatea pe Mediterană”, 24 de episoade din America de Sud - „Realitatea unui mit” şi a altor 24 de episoade din „Gustul Pământului în 80 de mirodenii” - Asia.

Mai puţin cunoscut este faptul că Dan Chişu este pasionat de decoraţiuni interioare şi reprezintă în România magazinele franceze Pier Import.

Lumea filmului, însă, rămâne principala sa pasiune, Dan Chişu jucând în pelicule precum „Senatorul melcilor“ (1995), „Asfalt Tango“ (1996), „Faimosul paparazzo“ (1999), scurtmetrajul „Datorie“ (2006), serialul tv „La urgenţă“.

image

În anul 2010 a debutat ca regizor, scenarist şi producător, cu filmul de lungmetraj „WebSiteStory“, iar în 2011 a lansat „Ursul“. Al treilea film se numeşte „Şi caii sunt verzi pe pereţi“, la care a realizat regia şi pe care l-a produs împreuna cu Oreste Teodorescu. Iar anul acesta, pe 30 iunie, a încheiat filmările pentru o nouă producţie, "Aniversarea".

image

Are un frate, Lucian, care este critic literar şi a lucrat la revista "Literatorul".

Cât priveşte viaţa personală, Dan Chişu a preferat întotdeauna statutul de burlac, deşi a avut relaţii cu mai multe vedete autohtone, printre care şi Mihaela Rădulescu.

De altfel, în cartea autobiografică „Singur sub duş“, din 2010, a povestit fără perdea despre relaţiile sale. Iată cum sună preludiul unei cuceriri marca Dan Chişu, dezvăluită chiar de el: “La început ne bulăneam pe la ceaiuri, ca după o perioadă să rupem băncile prin Grădina Mare, iar către final de clasa a XI-a să încep să o duc la mine acasă când lipseau ai mei”.

image

Cea mai notorie este, însă, relaţia cu Manuela Hărăbor, care deşi a fost scurtă, a fost intensă, iar rodul dragostei lor a fost Andrei, ajuns astăzi la vârsta de 25 de ani şi diagnosticat cu autism.

Deşi Manuela a rupt la un moment dat tăcerea, declarând că regizorul e tatăl biologic al copilului, acesta s-a încăpăţânat să nu-l recunoască. „Relaţia mea cu Manuela a fost temporară. Se spune că Andrei e copilul meu. Dacă e sau nu e, asta n-o ştie decât Dumnezeu“, a încercat Chişu să se eschiveze elegant. În 2010, însă, revista VIP a publicat o fotografie cu el, Andrei şi Manuela. Iar după ce a fost efectuat un test ADN, instanţa a decis ca regizorul să plătească o pensie alimentară de 1.500 de lei pe lună.

image

Foto: pagina personală



Recente pe Ok! Magazine

Gopo 2024   Amalia Enache, Andreea Raicu, Olimpia Melinte, Manuela Harabor jpg
Andreea Antonescu foto Ok Magazine DSC 0103 (2) jpg
FotoJet David tatuat jpg
Nicole Kidman, premiu pentru întreaga carieră, GettyImages (14) jpg
florin piersic facebook jpg
Jennifer Garner, Profimedia jpg
FotoJet Gherman jpg
FotoJet Penelope jpg
Violeta Bănică, fiica Andreei Marin, pe podiumul de modă la gala Nu există nu se poate   Facebook (9) jpg
Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg