Eternele dive ale ecranului, atunci şi acum. Astăzi, Catherine Deneuve

21 martie, 2016
A Young Deneuve jpeg

În luna dedicată femeii, OK! celebrează şapte faţete diferite ale feminităţii. Şapte modele diferite de succes, de-a iubi, a câştiga şi a-şi asuma căderea cortinei, pierderile şi insuccesele. Şapte sex simboluri care continuă şi azi să fie surse de inspiraţie.

Catherine Deneuve, în 1966

 Catherine Deneuve (75)

La fel de insolentă şi egocentrică precum Brigit­te... Şi chiar cu gusturi asemnătoare la bărbaţi, de vreme ce l-au avut în comun pe Roger Vadim. De-asta Catherine n-a avut-o niciodată la inimă pe BB. Şi viceversa. Din duelul celor două, câşti­gătoare, ar spune unii, a ieşit Catherine – cu nouă ani mai tânără şi mult mai energică. Ea n-a părăsit niciodată lumea mondenă. Din contră, şi azi, la 75 de ani, e la fel de activă, frecventând, bunăoară, prezentările Louis Vuitton din Palm Springs. Iar cel mai important: e activă profesional. Nu poate trăi fără să joace. Anul acesta a fost nominalizată la premiul César pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal, graţie prestaţiei din La tête haute, revista Vogue Franţa celebrând această nouă per­formanţă a sa, după o carieră atât de îndelungată, cu 133 de filme şi 16 coperte ale revistei aminti­te. A pierdut trofeul tocmai în faţa lui Catherine Frot, cea alături de care Deneuve joacă în cea mai nouă producţie a sa, The Midwife, acum în fază de post-producţie, aşteptată cu nerăbdare de cineaş­tii europeni. Este de neoprit, nu-i aşa?

Roger Vadim. Iubirea comună a trei dive, de fapt: BB, Deneuve şi Fonda

A concurat cu Brigitte şi la numărul de iubiri – printre pasiunile ei numărându-se Marcello Mastroianni, Burt Reynolds, Clint Eastwood, Serge Gainsbourg şi mogulul media francez Pier­re Lescure. E un capitol la care am putea spune că e remiză, nu? Însă Catherine a mai învins-o un­deva pe Bardot: se pare că a reuşit, totuşi, să fie o mamă mai bună pentru Christian Vadim (rodul iubirii ei cu Roger Vadim) şi Chiara Mastroian­nni (fiica ei şi-a lui Marcello Mastroianni), de­cât a fost BB pentru Nicolas Charrier. „Părinţii mei s-au despărţit când eu aveam doi ani, aşa că nu am amintiri despre ei ca un cuplu. Nu i-am văzut niciodată sărutându-se - decât în filme“, povestea acum trei ani Chiara.

Ce-i drept, i-a văzut făcând în filme chiar lucruri imposibile în lumea reală, cum ar fi povestea din L’événement le plus important…, în care Deneuve şi Mastroianni sunt un cuplu obişnuit, până în momentul în care el descope­ră că e însărcinat şi devine o senzaţie a lumii medicale. „Imaginaţi-vă: nu-ţi vezi niciodată părinţii împreună, apoi îi vezi făcând asta?! Nici măcar nu e un film foarte bun, dar pe mine una m-a marcat. Şi uite cum a devenit viaţa mea psihedelică! Nici măcar n-am nevoie de haluci­nogene: genele mele sunt de-ajuns“, mărturisea cu umor Chiara, care, în ciuda acestei lipse de coerenţă a vieţii de familie, are o relaţie foarte apropiată cu mama sa, alimentată şi de faptul că şi-a ales aceeaşi profesie – asemenea fratelui ei vitreg, Christian Vadim. Mai mult, mama şi fiica chiar au jucat în filme împreună, aşa cum a fost Beloved, din 2012. „Cred că dacă nu i-aş fi fiică, mi-ar fi teamă să lucrez cu ea. Însă relaţia mea cu ea e atât de strânsă, încât nu seamănă cu ni­mic din ceea ce se regăseşte pe ecran. De exem­plu, oamenii cred că mama e o persoană foarte rece. Nu e. Dar e extrem de rezervată şi precau­tă. Are un simţ al umorului fantastic, însă nu te lasă foarte uşor s-o cunoşti cu adevărat şi să te apropii de ea, un lucru pe care l-a împrumutat şi personajelor sale. E foarte carismatică, dar e timidă şi secretoasă, aşa că e greu să-i vezi ade­vărata faţă.“

În rol de mamă. Catherine, alături de Chiara Mastroianni

E drept, totuşi, că BB îl are alături de Ber­nard. Catherine a rămas singură. E un fel de-a spune, căci cu energia ei, nu ne-ar mira s-o ve­dem la braţul unui seducător. „Motorul meu e dorinţa. La 70 de ani mă simt la fel de curajoa­să ca la 20. Toată viaţa mi-a plăcut să trec din­colo de bariere. Ideea că există un pericol nu m-a speriat niciodată. Şi poate părea nebunesc, dar dacă aş putea trăi o nouă poveste de iubire, nu aş pierde ocazia“, spune franţuzoaica. „Me­reu am fost mai degrabă o femeie îndrăgostită, decât una raţională. M-am lăsat condusă de inimă. Şi am fost o nonconformistă prin defi­niţie. Fac ce mă taie capul. În fond, sunt o mică anarhistă. Oamenii raţionali mă plictisesc de moarte. Am refuzat dintotdeauna regulile so­cietăţii. Accept să fiu criticată în munca mea, dar nu în viaţa mea!“

foto: photoland/corbis images, guliver/getty images



Recente pe Ok! Magazine

Gopo 2024   Amalia Enache, Andreea Raicu, Olimpia Melinte, Manuela Harabor jpg
Andreea Antonescu foto Ok Magazine DSC 0103 (2) jpg
FotoJet David tatuat jpg
Nicole Kidman, premiu pentru întreaga carieră, GettyImages (14) jpg
florin piersic facebook jpg
Jennifer Garner, Profimedia jpg
FotoJet Gherman jpg
FotoJet Penelope jpg
Violeta Bănică, fiica Andreei Marin, pe podiumul de modă la gala Nu există nu se poate   Facebook (9) jpg
Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg