Faimoşi, dar nefericiţi. Starurile care suferă depresii crunte vorbesc despre iadul în care trăiesc

3 februarie, 2018
FotoJet jpeg

Aparenţele înşală! Îi vedem zâmbitori şi binevoitori pe covorul roşu şi ne imaginăm că întreaga lor viaţă este numai lapte şi miere. Însă nici vorbă de aşa ceva! Aceste celebrităţi trăiesc momente reale de disperare!

Kristen Bell

image

E atât de veselă şi de haioasă mai tot timpul când o vedem în spaţiul public, încât nu am fi zis niciodată că frumoasa actriţă se luptă cu nişte demoni interiori şi este afectată de anxietate şi depresie. Dar chiar ea a recunoscut asta.

Kristen susţine că este o problemă genetică, deoarece şi mama, bunica şi alţi membri ai familiei ei suferă de aşa ceva. Ea a apelat la medic şi acum face tratament, ceea ce îi îndeamnă şi pe alţii, în situaţii similare, să facă. "Nu e nicio ruşine să cerem ajutorul atunci când suferim de o problemă mentală, credeţi-mă pe cuvânt!", spune Bell.

image

Lady Gaga

image

“Am suferit de anxietate şi depresie mai toată viaţa mea şi voi fi în această situaţie tot restul vieţii mele!”, ne-a luat prin surprindere superstarul care dădea impresia unei femei stăpâne pe sine şi foarte puternică. De fapt, diva are momente în care se simte complet izolată de tot restul lumii şi plină de insecurităţi, ceea ce a determinat-o pe Lady Ga Ga să creeze o fundaţie prin intermediul căreia să îi ajute pe tinerii afectaţi de abuzuri, depresie şi expunerea la comentariile negative şi defăimătoare ale celor din jur.

image

Cara Delevingne

image

Nu numai că se numără printre cele mai mari modele ale lumii, dar a şi reuşit să bifeze nu mai puţin de şapte filme până în acest moment. Cu alte cuvinte, are lumea la picioarele ei frumoase! Sau, cel puţin, asta ne imaginam noi până de curând, când Cara a început să vorbească despre zbaterile ei interioare complet surprinzătoare.

La 15 ani, a devenit depresivă, plină de anxietăţi şi chiar ură la adresa ei. A început să-şi facă singură rău şi să caute, ulterior, ajutorul specialiştilor, care i-au şi prescris tratamente şi şedinţe de terapie. Delevingne ajunsese chiar să ia în calcul sinuciderea, ceea ce era un mare semnal de alarmă că ceva nu era în regulă cu ea.

image

Jon Hamm

image

După moartea tatălui său, un adevărat hău şi-a făcut apariţia în viaţa starului din serialul Mad Men. De fapt, actorul ajunsese dependent de antidepresive, fără de care nu putea duce un trai cât de cât normal. Jon avea pe-atunci 20 de ani şi, cu 10 ani în urmă, îşi pierduse şi mama, în urma cancerului de stomac. “Şedinţele la psiholog îţi dau pur şi simplu altă perspectivă în momentele în care eşti atât de pierdut…”, declara Hamm la un moment dat.

Owen Wilson

image

Încercarea lui de a-şi lua propria viaţă, în 2007, i-a devastat pe apropiaţii faimosului comic. Owen a avut de-a face cu dependenţe devastatoare şi probleme relaţionale, mai ales după despărţirea de frumoasa lui colegă de breaslă, Kate Hudson.

O veste care l-a bucurat enorm pe Wilson şi chiar a reuşit să-l scoată din propriul iad a fost venirea pe lume a fiilor lui, care l-au responsabilizat pe actor şi l-au motivat să se lupte cu proprii demoni.



Recente pe Ok! Magazine

Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg