Se mărită peste două zile! Cum va fi nunta din Bel Air a lui Paris Hilton şi ce rochie va purta mireasa la evenimentul anului?

9 noiembrie, 2021
4 paris hilton jpg jpeg

Moştenitoarea imperiului Hilton se mărită şi de data aceasta este pe bune.

Nunta ei cu logodnicul Carter Reum are loc joi, 11 noiembrie, iar pregătirile pentru marele eveniment se află pe ultima sută de metri. Ceremonia gradioasă va avea loc la reşedinţa din Bel Air a răposatului bunic al lui Paris, Barron Hilton, şi se anunţă a fi evenimentul monden al anului în State.

Paris şi Carter, ambii în vârstă de 40 de ani, se cunosc de mai bine de zece ani, dar formează o pereche din decembrie 2019. Iubitul antreprenor al lui Paris a cerut-o pe aceasta în căsătorie în februarie 2021, cu un inel de logodnă cu diamante în valoare de 2 milioane de dolari.

Ei bine, pentru ziua ei cea mare, se zvoneşte că fericita mireasă va purta o rochie Valentino, o creaţie care se va ridica, desigur, la pretenţiile celebrei moştenitoare. De fapt, se spune că Paris va schimba nu mai puţin de zece rochii în timpul celor nu mai puţin de trei zile de petreceri care vor urma ceremoniei de nuntă.

Este normal ca Paris să-şi dorească un weekend nupţial de pomină, după alte trei logodne eşuate din trecut, fără ca vedeta să fie ajuns, până acum, şi la altar. Cu siguranţă că ziua cea mare a lui Paris va fi una memorabilă. Sau zilele, căci este vorba despre o adevărată sărbătoare…

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Gopo 2024   Amalia Enache, Andreea Raicu, Olimpia Melinte, Manuela Harabor jpg
Andreea Antonescu foto Ok Magazine DSC 0103 (2) jpg
FotoJet David tatuat jpg
Nicole Kidman, premiu pentru întreaga carieră, GettyImages (14) jpg
florin piersic facebook jpg
Jennifer Garner, Profimedia jpg
FotoJet Gherman jpg
FotoJet Penelope jpg
Violeta Bănică, fiica Andreei Marin, pe podiumul de modă la gala Nu există nu se poate   Facebook (9) jpg
Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg