Uite ce declaraţie frumoasă i-a făcut Dana Săvuică lui Cătălin Botezatu

3 decembrie, 2015
Dana Savuica si Catalin Botezatu jpeg

De ziua lui, creatorul de modă român a primit unul dintre cele mai frumoase mesaje, alături de câteva fotografii vechi de la fosta lui colegă de la Casa de Modă Venus.

Dana Săvuică şi Cătălin Botezatu sunt prieteni de-o viaţă.

Cătălin Botezatu împlineşte astăzi 49 de ani, prilej cu care Dana Săvuică a scos de la naftalină poze vechi cu ei doi, de pe vremea în care defilau în prezentările Casei de Modă Venus. Alături de ele, vedeta a postat şi un mesaj emoţionant pentru prietenul său de-o viaţă.

Dana Săvuică şi Cătălin Botezatu, în anii '90.

„Ne cunoaştem din 1990! Te-ai luptat pentru mine, ai avut încredere în mine şi aşa am ajuns eu manechin în elita Casei de Modă Venus. Am plecat împreună la primul meu job internaţional, cu prima agenţie străină de modele care a făcut scouting în România. Am câştigat experienţă şi mi-ai dat aripi pe scenă. Am fost favorită în toate prezentările tale, mi-ai oferit cele mai frumoase rochii (cam sexy :) ), ai suportat toate fitzele mele (dar şi eu pe ale tale), ne-am distrat şi am râs pe trenuri, avioane şi maşini, am petrecut mii de ore împreună muncind, creând, defilând. Am jucat în scenete TV şi tu ai fost cel care a ţinut-o pe Julie bebeluş în braţe, în prima ei apariţie TV – cât de mult îmi doresc să recuperez acea scenetă realizată de Eugen Dumitru! Am călatorit în Indonezia şi ai fost cel cu care am revăzut Sri Lanka, tărâmul copilăriei mele. Nu m-ai refuzat niciodată când am avut nevoie de tine, chiar şi în clipele mai dificile. Dragă Cătălin Botezatu, mulţumesc pentru prietenie. De ziua ta, îţi urez La mulţi ani!“, a scris Dana Săvuică pe contul ei de socializare. Foto: pagina personală



Recente pe Ok! Magazine

Gopo 2024   Amalia Enache, Andreea Raicu, Olimpia Melinte, Manuela Harabor jpg
Andreea Antonescu foto Ok Magazine DSC 0103 (2) jpg
FotoJet David tatuat jpg
Nicole Kidman, premiu pentru întreaga carieră, GettyImages (14) jpg
florin piersic facebook jpg
Jennifer Garner, Profimedia jpg
FotoJet Gherman jpg
FotoJet Penelope jpg
Violeta Bănică, fiica Andreei Marin, pe podiumul de modă la gala Nu există nu se poate   Facebook (9) jpg
Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg