News

A avut patru soţi, dar tot singură a rămas! De ce nu şi-a găsit superba Raquel Welch (79) jumătatea?

A avut patru soţi, dar tot singură a rămas! De ce nu şi-a găsit superba Raquel Welch (79) jumătatea? camera-retro icon Vezi galeria 11 poze

A fost şi este încă una dintre cele mai curtate femei de la Hollywood, şi-a trăit viaţa amoroasă din plin, însă n-are pe nimeni care să-i ţină companie la cei 80 de ani pe care-i va împlini în numai câteva luni. Iar legendara actriţă are explicaţia perfectă pentru aşa ceva!

Cum de au lăsat-o cei patru soţi ai ei să le scape printre degete? Cum de a rămas singură una dintre cele mai frumoase femei din lume? Răspunsul e simplu: pentru că aşa şi-a dorit ea! Cel puţin într-o anumită măsură...

“M-am obişnuit să trăiesc într-un anume fel…”, i-a spus superba Rachel lui Piers Morgan, într-un interviu plin de esenţă. “Îmi place tot ceea ce fac, îmi place să fiu eu, trăiesc bine şi sunt fericită”, a explicat Welch absenţa vreunui bărbat în viaţa ei.

Totuşi, nu a fost întrutotul decizia ei să rămână singură la bătrâneţe, ar fi preferat să împartă aceşti ani unici din viaţa ei cu un partener care să fie destul de puternic şi de sigur pe el, încât să accepte statusul ei hollywoodian: “Bărbaţilor le place întreaga dinamică a atracţiei, adoră să cucerească, dar nu apreciază niciodată că, atunci când mergem undeva împreună, toată atenţia mi se acordă mie. Pur şi simplu, nu suportă să fie puşi pe locul doi, relaţia dintre bărbat şi femeie are de suferit de fiecare data când se întâmplă una ca asta…”, a continuat superstarul hollywoodian.