A îmbătrânit frumos! Bo Derek (60), în costum de baie

9 octombrie, 2017
bo derek atunci acum jpeg

În timp ce multe dintre actriţele din generaţia veche au dispărut de pe micile ecrane, dar şi de la evenimentele publice, Bo Derek continuă să facă acte de prezenţă la evenimentele importante de la Hollywood sau la cele sportive, fiind o persoană extrem de activă la cei 60 de ani. Aşa s-a întâmplat şi zilele trecute, când aceasta a acceptat să participe la un maraton de înot în Grecia.

Bo Derek în filmul „10”

Bo Derek este una dintre acele actriţe nemuritoare. Şi-a câştigat faima cu filmul ”10”, în 1979, şi a rămas în atenţia noastră încă de atunci. Sâmbătă, de exemplu, Bo Derek s-a prezentat la Spetses Mini Marathon, din Grecia, purtând un costum de baie care i-a pus în evidenţă silueta încă silfidă. De altfel, am putea afirma că Bo Derek arată la corp la fel de bine precum arăta la 22 ani, când a filmat secvenţa în slow  motion pentru filmul ”10”. Desigur, timpul a avut şi el un cuvânt de spus asupra chipului actriţei, însă trebuie să recunoaştem că-şi poartă vârsta cu graţie şi că nimic nu-i ştirbeşte din farmec.

Bo Derek, în prezent

image image

De altfel, apariţia ei atât de reuşită la acest maraton i-a surprins şi pe fanii internauţi, care i-au lăsat zeci de comentarii pozitive. ”De ce ai călătorit în timp 25 de ani pentru a înota în Grecia?”, ”Cum poţi arăta aşa de bine la 60 de ani?”, i-au scris fanii.



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg