Adi Mutu face pressing la tigaia lui Mircea Dinescu

29 aprilie, 2017
Dinescu si Mutu 8722 jpeg

Fostul vârf al Naţionalei de fotbal a României este invitat la „Politică şi delicateţuri”.

image

În ultima duminică de aprilie, cel care trece pragul bucătăriei restaurantului lui Mircea Dinescu este unul dintre cei mai talentaţi foşti fotbalişti români, actualmente manager al echipei Dinamo - nimeni altul decât celebrul Adrian Mutu.

Deşi îmbrăcat la patru ace, Adi nu ezită nicio secundă să ia o ţepuşă în mână şi să înfigă în ea legume şi carne, conform indicaţiilor precise ale lui Dinescu. Cei doi prepară frigărui - evident, după o reţetă inventată de poet, cu usturoi şi cartofi noi.

La felul doi, Dinescu împănează, şi de această dată cu ajutorul celebrului său invitat, două pulpe de ied, pe care, după ce le frige uşor într-o tigaie uriaşă, le stropeşte cu vin şi le bagă la cuptor.

În cramă, subiectele se succed cu repeziciune. Mutu vorbeşte despre cariera sa şi perioada petrecută în străinătate, iar Dinescu îi recită o poezie scrisă de curând, concluzionând că au comunicat foarte bine şi s-au simpatizat pentru că amândoi posedă „inteligenţă artistică”. Muzica, de această dată, este în seama tarafului lui George Ness şi a incredibilului lăutar Ionel Tudorache.

"Politică şi delicateţuri" poate fi văzută pe 30 aprilie, de la ora 15.00, la TVR 1 şi online, pe TVR+, iar la TVR HD, tot duminică, de la 20.00.



Recente pe Ok! Magazine

Kingdom of Judas jpg
Regina Letizia a Spaniei, GettyImages (4) jpg
FotoJetCeline jpg
5 sfaturi esențiale pentru întreținerea adecvată a frigiderului jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg