Alexandra Dinu are o sosie printre celebrităţile de la Hollywood!

20 decembrie, 2017
versus jpeg

Sunt blonde, superbe şi celebre! Ambele actriţe, numai că una s-a născut în Londra, în timp ce cealaltă a dat piept cu viaţa din Bucureşti. E drept, amândouă au ajuns la Hollywood, aşa că, poate, există mai multe asemănări între ele decât ştim noi.

Alice Eve versus Alexandra Dinu

Cert e că una e de-a noastră şi ne mândrim cu ea peste hotare, iar cealaltă este blonda focoasă din ”Star Trek” sau ”She`s Out of my League”, pe numele ei Alice Eve (35). Cea din urmă ne-a captat atenţia în ultima vreme prin asemănarea izbitoare cu frumoasa Alexandra Dinu (36). Nu vi se pare că seamănă?

image

Cu ochi pătrunzători şi albaştri, blondina Alice Eve promite multe la Hollywood. La fel o face şi românca noastră, Alexandra Dinu, care, recent, a apărut în pelicula ”Bullet Head”, alături de actorul ei favorit, Adrien Brody, dar şi alţii foarte cunoscuţi.

image

foto: Getty, Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg