Alexandra Ungureanu, schimbare de macaz în muzică, alături de Marius Moga

29 aprilie, 2018
Alexandra Ungureanu & Marius Moga #batebate jpeg
image

Noul videoclip al piesei #BateBate explorează un sound Future Pop cu subtile influenţe etno şi recompune o imagine nouă a esteticii autentic româneşti.

Colaborarea Alexandrei Ungureanu cu Marius Moga pentru acest single a început acum ceva timp, însă amândoi au căzut de acord că lucrurile bune se întâmplă natural şi au timpul lor propriu, iar momentul potrivit lansării a sosit.

„Am început să o compunem acum nişte ani şi a trecut prin tot felul de transformări. Mă bucur că, în sfarşit, se lansează. Mi se pare cool îmbinarea aceasta între pop şi un pic de etno futuristic”, a declarat Marius la filmările pentru videoclip.

#BateBate este un nou început în cariera Alexandrei, fiind, de altfel, şi primul single lansat sub label-ul Cat Music. Piesa vorbeşte despre un proces de transformare personală a artistei, care a dus-o mai aproape de ea însăşi şi de rădăcinile ei.

„Pornesc la drum cu o muzică nouă, fresh, care mă reprezintă ca mesaj. O să spun poveştile mele. Fac nişte lucruri pe care nu le-am mai făcut până acum. Atâtea motive să am fluturaşi în stomac‘’, spune Alexandra Ungureanu.

Coregrafia semnată de Emil Rengle completează conceptul creativ din spatele videoclipului prin elemente ritmice şi sincroane împrumutate din dansurile autentic româneşti, în timp ce costumele alese te duc cu gândul la o piesă de dans contemporan.

https://youtu.be/5AiiF8tIIxI



Recente pe Ok! Magazine

Kingdom of Judas jpg
Regina Letizia a Spaniei, GettyImages (4) jpg
FotoJetCeline jpg
5 sfaturi esențiale pentru întreținerea adecvată a frigiderului jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg