Alexandra Velniciuc a avut coronavirus. Actriţa a dezvăluit: "Am trecut cu nesimţire peste el, nu am avut probleme"

15 martie, 2021
1 alexandra velniciuc coronavirus jpg jpeg

Multe vedete din România, mulţi actori, actriţe, oameni de televiziune au fost infectaţi cu noul virus. Unii au avut forme uşoare, unii au stat săptămâni de zile în spital, sub tratament şi observaţia medicilor. Iată că actriţa Alexandra Velniciuc a fost şi ea infectată cu coronavirus şi acum a dezvăluit cum a fost experienţa aceasta pentru ea. 

La 40 de ani, Alexandra Velniciuc a făcut coronavirus. A fost infectată, dar nu a avut mari probleme. 

 "Eu cred că nu degeaba ne-a fost dată perioada aceasta. Cel mai simplu e să clachezi şi s-o iei razna. La ce-mi foloseşte să fiu sănătoasă fizic, dacă stau în casă degeaba? Cred că ţinem prea mult la noi şi suntem prea narcisişti şi nu cred că aceasta este o direcţie bună de abordare a vieţii. Am şi avut Covid. Am trecut cu nesimţire peste el, nu am avut probleme, Slavă Domnului!

Dar nici nu poţi să-ţi subjugi viaţa şi mintea unui virus. Trebuie să găsim o formulă să supravieţuim cu el, dar în nici un caz să ne închidem în casă, să ne înstrăinăm, să ne însingurăm şi să credem că, dacă ne păzim cu atâta vehemenţă vom ieşi teferi mai târziu. Că teferi nu mai ieşim, la minte în primul rând", a declarat actriţa pentru click.ro.

alexandra velniciuc coronavirus 2 jpg jpeg

Drama Alexandrei Velniciuc. Actriţa a găsit acum puterea să îşi spună povestea vieţii: "Alergam după femei pe stradă şi le strigam mama"

Alexandra Velniciuc urcă pe scena teatrelor din România şi face spectacol. La televizor apare destul de rar, dar impresionează atunci când o vedem pe sticlă. Şi-a spus acum povestea, una plină de suferinţă chiar din primii ani de viaţă. A fost abandonată de mamă!

Are 40 de ani şi o carieră de succes pe scena teatrelor de la noi. A jucat o mulţime de roluri, multe de suces, dar de cel mai important a fost privată: de rolul de fiică din viaţă reală. Alexandra Velniciuc şi-a spus povestea acum, una încărcată de emoţie, de suferinţă. Actriţa a mărturisit că la doi ani a fost părăsită de cea care i-a dat naştere. I-a fost îngrozitor de greu, avea nevoie de prezenaţa mamei.

Foto: Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg