Alexandru Arşinel are din nou probleme de sănătate: "Am mers zilele trecute la spital"

6 septembrie, 2021
3 arsinel12 jpg jpeg

A reuşit să căştige bătălia cu coronavirusul, dar resimte din plin urmările. Deşi au trecut câteva luni de când a contactat boala şi a fost internat, Alexandru Arşinel nu şi-a revenit pe deplin nici acum.

“Nu am o stare fizică prea bună, am mers zilele trecute la spital, am fost la mai multe spitale, nu ştiu ce am exact, nici medicii parcă nu îi dau de cap. Trebuie să mai umblu să vedem ce îmi găsesc doctorii, am încredere în ei că vor găsi o soluţie. Nu mă simt bine fizic, parcă nu mai am putere aşa, nu ştiu să îţi explic exact. Pandemia asta cred că a reuşit să mă afecteze destul de mult. Sper să fie bine, nu îmi mai arde de nimic acum. Asta este viaţa, ce să îi facem. Mi-aş dori să nu se facă tam-tam pe subiectul acesta. Este o problemă strict ce mă priveşte pe mine şi pe familia mea şi cam atât”, a spus Alexandru Arşinel, potrivit Impact.ro.

“M-am gândit, chiar luna trecută, să mai fentez apariţiile mele pe scenă. Noroc cu prietenul Vasile Muraru. El a avut ştiinţa să mă facă să descopăr în mine însumi dorinţa de a reveni la repetiţii şi de a urca iar pe scenă. În cele din urmă, publicul mi-a oferit o nouă confirmare că mi-am ales cea mai frumoasă meserie din lume”, a adăugat actorul.



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg