Amantul lui Kristen Stewart s-a împăcat cu soţia?

19 octombrie, 2012

După uriaşul scandal al aventurii lui Kristen cu regizorul Rupert Sanders, lucrurile par să revină la normal. R-Patz a fost văzut îmbrăţişând-o pasional pe Stewart, iar Sanders vrea să se întoarcă în braţele nevestei

După uriaşul scandal al aventurii lui Kristen cu regizorul Rupert Sanders, lucrurile par să revină la normal. R-Patz a fost văzut îmbrăţişând-o pasional pe Stewart, iar Sanders vrea să se întoarcă în braţele nevestei

Ce s-a petrecut exact între Kristen Stewart şi Rupert Sanders? Cert e că orice-ar fi fost, toţi cei patru implicaţi în scandal par că vor să şteargă cu buretele incidentul. Miercuri, Robert Pattinson şi Kristen au fost surprinşi în ipostaze intime lângă piscina noii ei case din Los Feliz (deşi comunicatul de presă care să le oficializeze împăcarea n-a apărut deocamdată). Iar în aceeaşi zi de miercuri, Rupert a fost pozat în timp ce era tandru îmbrăţişat de soţia sa, actriţa Liberty Ross, după ce ieşiseră împreună de la şedinţa de terapie de cuplu la care fuseseră, în Los Angeles. Şi deşi el poartă în continuare verigheta, dar ea nu, surse din anturajul lor spun că amândoi sunt dornici să-şi rezolve problemele şi să-şi salveze căsnicia. Totul e bine când se termină cu bine?

Foto: Reuters



Recente pe Ok! Magazine

Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg