Amber Heard a chemat poliţia din nou. Ce s-a întâmplat

14 iunie, 2016
Amber Heard arrives at Los Angeles International Airport (LAX) jpeg

Am crezut că s-au mai liniştit apele dintre cei doi, dar iată că nu e aşa. Ieri, 13 iunie, avocatul lui Amber Heard a apelat numărul de urgenţă pentru a reclama faptul că Johnny Depp a încălcat ordinul de restricţie, pe care Amber l-a obţinut după presupusa bătaie.

Amber a chemat poliţia la reşedinţa sa din Los Angeles

Scandalul dintre cei doi foşti soţi e departe de a se fi încheiat. Amber Heard, prin intermediul unuia dintre avocaţi, a înştiinţat forţele de ordine că actorul a încălcat hotărârea judecătorului de a nu se apropia de ea. Se pare că actorul şi-ar fi trimis nişte angajaţi la reşedinţa din Los Angeles, pe care a împărţit-o cu Amber şi unde locuieşte aceasta acum, după unele lucruri.

Din păcate pentru Amber, poliţia din Los Angeles a considerat că ordinul de restricţie nu a fost încălcat, din moment ce nici Amber şi nici Depp nu erau la faţa locului, ci doar nişte reprezentanţi de-ai actorului, care veniseră după câteva lucruri ce-i aparţineau lui Johnny.

Ofiţerul Tony Im, de la poliţia din Los Angeles, a confirmat pentru Us Weekly cele întâmplate şi a relatat că poliţia s-a prezentat într-adevăr la faţa locului, dar doar pentru a se asigura că Johnny, prin reprezentanţii lui, va retrage din locuinţă doar lucrurile care au fost listate în faţa unui judecător.

Se pare că după concertul din Bucureşti, Johnny a zburat către insula lui privată din Bahamas, acolo unde s-a căsătorit cu Amber.

Amintim că Amber a intentat actele de divorţ pe 23 mai, după 15 luni de mariaj. Tot atunci actriţa a cerut un ordin de restricţie împotriva lui Johnny Depp, susţinând că actorul a abuzat-o fizic şi psihic pe parcursul mariajului lor.

foto:  Arhivă OK!



Recente pe Ok! Magazine

Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg