Andreea Ibacka, dezvăluiri cutremurătoare: ''Am descoperit un sistem sanitar complet nepregătit''

18 noiembrie, 2021
4 andreea2 jpg jpeg

Andreea Ibacka vorbeşte despre cea mai grea experienţă din viaţa ei. Vedeta face dezvăluiri mai puţin ştiute din timpul primei sarcini. Coşmarul a început pe când Andreea se afla în vacanţă cu Cabral, în Malta.

“N-am povestit asta atunci, însă în 2018 am fost la un pas de a naşte prematur. Aveam 27 de săptămâni de sarcină, un copilaş de aproximativ 1 kg în burtică şi eram în ”vacanţă” în Malta. Timp de câteva zile am avut contracţii aproape fără pauză. Dese, regulate, aşa cum nu ţi-ai dori să apară înainte de termen. Iar pe insulă am descoperit un sistem sanitar complet nepregătit, trăind tot timpul cu senzaţia că aplicaţia mea de sarcină îmi oferă mai multe informaţii preţioase decât personalul de gardă cu care am interacţionat la „cel mai bun spital privat de-al lor”. Am detaliat deja pe stories, însă rezumând… m-au anunţat că urma să nasc în noaptea respectivă şi apoi m-au trimis înapoi la hotel, pentru a nu se complica cu o turistă cu probleme de sarcină. Pe ieşire „m-au liniştit”, în schimb, spunându-mi că sunt şanse ca bebeluşul să supravieţuiască, povesteşte Andreea.

“M-am întors în România şi cu multă grijă din partea doctorului meu, cu rugăciuni, cu tratament, cu repaus la pat timp de 6 săptămâni, am născut peste termen (la 41 de săptămâni) o fetiţă perfect sănătoasă. Ştiu, sunt un caz norocos!”, mai spune Andreea.



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg