Apariţie rară: Sharon Stone, alături de fiul său, Roan, la gala amfAR. El este băiatul pentru care actriţa a dus o cruntă bătălie

17 iulie, 2021
1 sharon stone si fiul jpg jpeg

Mult aşteptata gală amfAR s-a bucurat de prezenţe aparte anul acesta

Printre vedetele de la gală s-a numărat şi Sharon Stone - care, de data aceasta, a venit însoţită de fiul ei, Roan, în vârstă de 21 de ani. Se pare că actriţa s-a pregătit intens pentru acest eveniment caritabil, unul dintre cele mai de succes din lume, pentru că, pe parcursul serii, a schimbat 3 outfituri. Roan este fiul pe care Sharon l-a adoptat în anul 2000 împreună cu Phil Bronstein, cu care era căsătorită. Cei doi au decis să recurgă la acest gest după ce Sharon a pierdut mai multe sarcini din cauza unei boli autoimune şi a endometriozei de care suferă. Totuşi, după ce Roan a venit în familia lor, prezenţa lui nu a ajutat relaţia dintre Sharon şi Phil. Cu atât mai mult duppă accidentul cerebral suferit de ea în anul 2001. Phil a depus actele de divorţ în 2003. La divorţ, judecătorul a decis ca Roan să rămână alături de Phil Bronstein, iar actriţa să aibă drepturi de vizitare - o decizie care a venit după o cruntă bătălie pentru custodie. Sharon a fost atunci disperată să câştige lupta şi chiar a făcut apel împotriva deciziei, dar nu au ajutat-o diverse informaţii aduse de avocatul lui Phil, cum ar fi fost că Sharon avea de gând să injecteze Botox în picioarele băiatului pentru a nu avea probleme cu mirosul lor ulterior. Astfel de informaţii nu au fost în favoarea ei şi Sharon a pierdut custodia. Actriţa a mărturisit chiar anul acesta că a fost atât de afectată încât nu mai putea funcţiona normal. "Stăteam pe canapea şi plângeam. Nu mă puteam concentra la altceva: nu mă gândeam decât la fiul meu pe care mi-l doream înapoi în braţele mele", a povestit ea. Ulterior, însă, Sharon a avut grijă să menţină relaţia, pentru că ea şi fiul ei sunt extrem de apropiaţi, aşa cum s-a văzut pe parcurusul serii. De altfel, acum câţiva ani, Roan a decis că vrea să locuiască alături de ea, spre marea ei fericire. Sharon a mai adoptat doi fii: pe Laird Vonne în 2005, şi pe Quinn Kelly, în 2006, iar toţi trei locuiesc cu ea în West Hollywood, California. Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg