ATUNCI & ACUM. Iată ce minuni a făcut schimbarea imaginii pentru aceste vedete!

20 noiembrie, 2017
FotoJet jpeg

Ce diferenţă incredibilă este între look-ul afişat de aceste staruri prima dată când au păşit pe covorul roşu (sau asta preferăm noi să credem, că repetarea unor asemenea greşeli în public ar fi impardonabilă) şi cum arată ele acum!

Zooey Daschanel

image

Dantură îngălbenită, coafură nedefinită - ca să ne exprimăm eufemistic! - şi un machiaj inexistent, care îi scoate în vedere toate imperfecţiunile tenului. Cam asta era imaginea actriţei la început de carieră. Dar slavă Domnului că există stilişti vestimentari, hair stilişti, make up artişti care ştiu meserie pe lumea asta! E limpede cu ochiul liber că actriţa a încăput pe mâna specialiştilor de top, care i-au schimbat imaginea radical!

Emma Roberts

image

O fi ea nepoata superstarului Julia Roberts, dar acest lucru nu se vedea deloc acum câţiva ani, când, timid, încerca şi ea să pătrundă în lumea exclusivistă a vedetelor de la Hollywood. Dacă i-o fi dat mătuşa ei câteva sfaturi la capitolul stil vestimentar şi imagine publică, se pare că Emma le-a primit cu bucurie, pentru că acum arată mult mai bine decât în adolescenţa ei, of, atât de ştearsă.

Anna Paquin

image

Ooo, ne bucurăm atât de mult să vedem că actriţa şi-a dat, în sfârşit seama, că talentul cu care în mod evident a fost înzestrată câştigătoarea Oscarului pur şi simplu nu este de-ajuns! Imaginea contează şi asta mai ales în Cetatea Filmului, unde competiţia între nişte adevărate frumuseţi este acerbă. Cu câteva kilograme în minus, o dantură mai de Doamne-ajută, o nuanţă mai tolerabilă de păr şi nişte ţinute mai high-class, iată că miracolele sunt posibile!

Adele

image

Adevărul e că vocea ei minunată - cu care ar putea recita până şi programul TV şi ne-ar încânta pe loc - n-ar nevoie de artificii pentru a ne cuceri. Dar parcă totuşi era loc de îmbunătăţiri în ceea ce privea brandul Adele... O mică pierdere în greutate, un machiaj care să-i evidenţieze trăsăturile faciale atât de frumoase şi nişte outfit-uri care să-i flateze silueta voluminoasă au dus toate la o schimbare benefică de look, nu credeţi?

image

Hillary Duff

image

E o minunăţie de fată acum, o splendoare care atrage bărbaţii pe bandă rulantă, însă a avut şi ea o adolescenţă dificilă, în care kilogramele în plus i-au dat de furcă şi stilul vestimentar... n-a ajuta nici el. Dar Hillary a schimbat macazul şi s-a transformat într-o femeie sexy, cu ajutorul aceloraşi trucuri - a slăbit, îşi alege hainele mult mai avantajos pentru fizicul ei şi beneficiază de cele mai frumoase machiaje şi coafuri posibile. Bravo ei!



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg