News

Atunci şi acum! Povestea trupei The Cranberries şi a lui Dolores O'Riordan, cea mai bună voce a unei generaţii

Atunci şi acum! Povestea trupei The Cranberries şi a lui Dolores O'Riordan, cea mai bună voce a unei generaţii

The Cranberries at the Meteor Ireland Music Awards in The Point Depot WENN Where: Dublin, Ireland When: 04 Mar 2002 Credit: WENN

În dimineaţa zilei de 15 ianuarie 2018, o lume întreagă primea vestea şocantă: Dolores O'Riordan, firava irlandeză cu cea mai frumoasă voce a unei generaţii, pleca dintre noi la doar 46 de ani. Subit şi neaşteptat. Aflaţi din articolul de mai jos, publicat în anul 2016, povestea irlandezilor rebeli care au cucerit lumea rockului în anii 90.

În 1994, un videoclip cu accente sumbre intra în heavy rotation, la posturile de radio şi la MTV, iar tinerii obişnuiţi până atunci cu formaţii uşurele de băieţi sau fete nu se mai săturau de acest cântec cu sound grunge supărat şi cu versuri agresive. Era „Zombie“!

the_cranberries_zombie

Celebra piesă-protest faţă de o acţiune teroristă a armatei republicane irlandeze, în urma căreia au murit doi copii, era altceva. Dar şi Dolores O'Riordan (44) şi ceilalţi trei membri ai trupei rock din Irlanda erau altfel. Solista şi cea mai populară membră a formaţiei, totodată, te cucerea cu frumuseţea ei întunecată, cu look-ul ei fragil şi antistar care ne aminteşte de o altă faimoasă conaţională de-a ei. Şi de o altă talentată cântăreaţă ai cărei demoni au fost transpuşi în versuri superbe. Sinead O'Connor, bineînţeles.

Dar The Cranbberies nu înseamnă doar „Zombie“, căci cei patru irlandezi din Limerick, un oraş de pe coasta de vest a Insulei de Smarald, au avut potenţial, astfel încât să nu dispară după doar câteva hituri. Dimpotrivă, după ce au luat cu asalt scena rock la începutul anilor ’90, au reuşit să se menţină acolo sus, cu melodii devenite azi iconuri ale genului, precum Linger, Ode to My Family, Salvation, Free to Decide, When You’re Gone. Cu peste 40 de milioane de albume vândute în toată lumea şi fani la fel de fildei chiar şi astăzi, când Dolores şi colegii ei sunt ceva mai bătrâni şi mai puţini vizibili, despre rockerii irlandezi putem vorbi fără să greşim ca despre unii dintre cei mai buni ai generaţiei lor. Şi ai adolescenţei noastre.

The Cranbberies înseamnă solista Dolores O’Riordan, fraţii chitarişti Noel şi Mike Hogan şi toboşarul Feargal Lawler. Şi mai înseamnă şi cel mai mare export muzical al Irlandei de după U2.

Ca mulţi copii din Irlanda anilo ‘70, toţi colegii de trupă au crescut în circumstanţe modeste. O’Riordan era cea mai mică dintre cei şapte copii ai familiei întreţinute doar de mama ei, Noel Hogan trăia din ajutor de şomaj, iar Lawler era un frizer plictisit. Întâlnirea băieţilor cu adolescenta cea firavă, dar cu voce atât de puternică, a avut loc chiar la audiţia pentru găsirea părţii feminine a trupei.

„Toţi râdeau când am intrat, iar eu erau foarte ruşinată. Erau circa nouă tipi în cameră, iar eu eram fata aia venită de la ţară. Li s-a părut că ţipam cam mult“, îşi aminteşte Dolores despre teribila audiţie care, cu toate acestea, s-a terminat bine. Asta după ce toţi acei băieţi s-au întrebat cum reuşeşte o fiinţă atât de mică şi subţire să scoată sunete atât de puternice.

„Dolores nu era o «babe», aşa că ştiam că am găsit persoana potrivită pentru acest job. Dacă ar fi venit la probă în pantaloni sexy, am fi refuzat-o, cel mai probabil“, spune Lawler. Odată completă, trupa a început înregistrările şi s-a lansat în 1992 cu piesa Dreams, pe atunci nebăgată în seamă. De aceeaşi soartă s-au bucurat şi albumul Everybody Else Is Doing It, So Why Can't We?, din 1993, sau cel de-al doilea single, Linger. A fost nevoie de un turneu în America, acolo unde The Cranbberies a cântat în deschidere pentru trupele Suede şi The The, pentru ca piesele acestora să fie luate în seamă, chiar şi la un an distanţă de la lansarea lor. Vocea stridentă, nu în sensul rău, şi plină de energie a solistei a fost primul lucru pe care l-au reţinut oamenii din industrie, iar odată cu cel de-al doilea album al trupei, No Need to Argue, cel care a dat hiturile Zombie şi Ode to My Family, tot mai mulţi se îndrăgosteau de talentul ei vocal unic.

„Cântatul era ceva cu care reuşeam să cuceresc oamenii, dar, cu toate acestea, sunt foarte timidă când vine vorba să fac asta. Chiar şi azi, mai degrabă aş muri decât să cânt într-un pub“, îşi aminteşte Dolores.

The Cranberries at the Meteor Ireland Music Awards in The Point Depot WENN Where: Dublin, Ireland When: 04 Mar 2002 Credit: WENN
The Cranberries: Dolores O’Riordan, fraţii Noel şi Mike Hogan şi Feargal Lawler

Cu aceeaşi voce unică este posibil să-l fi cucerit şi pe canadianul Don Burton, fostul impresar al celor de la Duran Duran, deşi nici frumuseţea neşlefuită a lui Dolores nu-i de ici, de colo. În 1994, cei doi s-au căsătorit în Irlanda, iar mariajul lor a fost unul de cursă lungă, finalizându-se, ce-i drept, în urmă cu doi ani. Dar şi cu trei copii, Taylor, Molly şi Dakota. Poate că educaţia strict catolică a irlandezei să-şi fi pus amprenta pe viaţa ei de familie, una foarte stabilă, în ciuda carierei atât de rock’n’roll.

În paranteză fie spus, nu doar cântecele, ci şi rochia de mireasă a lui Dolores a rămas în memoria colectivă, ultima, însă, fără să se bucure de aceeaşi admiraţie. Dimpotrivă, e vorba despre o găselniţă stilistică mai dubioasă decât cea a lui Gwen Stefani, de exemplu.

dolores
La nunta cu Don Burton

Odată cu cel de-al treilea lor album de studio, To the Faithful Departed (1996), unul ce a primit critici favorabile, dar nu s-a ridicat la vânzările celui precedent, au început să circule zvonuri legate de separare. Ştiţi cum se întâmplă! Când un membru al trupei, de obicei solistul, începe să strălucească mai mult, ceilalţi dispar în umbră, iar invidia îşi bagă şi ea coada.

În culmea celebrităţii trupei lor, Noel Hogan, Mike Hogan şi Feargal Lawler aproape că nu erau recunoscuţi pe stradă! Mai mult, nici stilul lor de viaţă nu se schimbase în esenţă: încă locuiau în nativul Limerick, în aceleaşi case cu… părinţii. Din fericire, nici cei trei băieţi nu erau foarte deranjaţi de asta, nici vedeta Dolores genul care să şi-o ia în cap.

Au  urmat albumele Bury the Hatchet (1999) şi Wake Up and Smell the Coffee (2001), unele cu vânzări în scădere. Aproape că nu putem compara cele 1.300.000 de copii ale ultimului cu cele 17 milioane ale discului lor de căpătâi, No Need to Argue. The Cranbberies nu se predase, însă nimic n-avea să mai fie ca la început, mai ales în pauza de patru ani pe care irlandezii şi-au luat-o între 2004 şi 2008. A fost perioada în care Dolores O'Riordan a încercat să strălucească solo, însă steaua ei n-a fost la fel de puternică ca în zilele în care făcea echipă cu cei trei băieţi simpli din Limerick. Motiv pentru ca toţi patru să lase ambiţiile solo deoparte şi să se reunească, un an mai târziu, pentru a face ce ştiu ei mai bine. Acea muzică unică, sinceră, irlandeză.

Dolores O'Riordan and band members The Cranberries perform on an episode of London Live 2.0 on Italian television RAI Milan, Italy - 21.02.12 Featuring: Dolores O'Riordan and band members Where: UK, Germany When: 21 Feb 2012 Credit: WENN
The Cranberries, acum

foto: photoland/wenn.com, guliver/rex features