Bebeluşul Sussex s-a născut de ziua unei celebrităţi de la Hollywood. Culmea, Harry şi Meghan sunt prieteni cu el

7 mai, 2019
1 amal george clooney jpg jpeg

De acum, Meghan, Harry şi George Clooney vor avea mai multe lucruri în comun ca până acum! Micuţul Sussex, primul copil al cuplului princiar, e născut fix de ziua starului hollywoodian, adică 6 mai.

Noul vlăstar de la Windsor va împărţi ziua de naştere cu actorul George Clooney, cu care părinţii lui sunt buni prieteni. De altfel, se zvoneşte pe la palat că actorul ar avea un rol mai important de jucat în viaţa bebeluşului Sussex, ducii propunându-i acestuia să-i fie unul dintre naşii de botez.

Nu ştim dacă acesta lucru se va concretiza, însă n-ar fi greu de crezut, dat fiind faptul că Ducii de Sussex sunt foarte apropiaţi de George Clooney. În plus, nu e o regulă ca toţi naşii de botez să facă parte din sânul familiei regale, aşa că Meghan şi Harry vor fi liberi să aleagă pe cine vor drept naşi de botez ai micuţului lor.



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg