Canale de pe YouTube care merită să apară în lista ta de favorite

26 martie, 2020
1 shutterstock 519587593 jpg jpeg

La ora actuală, platforma YouTube este printre cele mai folosite instrumente de social media.

Lansată în 2005, platforma este un mediu în care schimbul de idei, soluţii, perspective, mod de viaţă a creat şi creează în continuare adevărate celebrităţi. Conţinutul este cât mai divers şi deschis publicului, cu toate că YouTube are politici şi reguli proprii de comportament al utilizatorilor, la fel ca Facebook.

YouTube a început uşor, dar sigur să înlocuiască televizorul. Mulţi sunt cei care preferă să vadă show-urile preferate, emisiunile radio sau podcasturile direct de pe această platformă. 

Aici filtrezi tu conţinutul. Poţi să alegi mai bine informaţia care vine spre tine dacă eşti responsabil pe acţiunile tale.

Vlogosfera din România, neapreciată încă suficient, a luat un avânt considerabil în ultimii doi, trei ani. Fie că urmăreşti domenii nişate sau nu, sunt mulţi creatori de conţinut online care merită atenţia ta. De aceea, îţi oferim câteva sugestii dintr-o plajă cât mai mare de domenii.

Lorena Buhnici

Cu peste 47.000 de mii de abonaţi, canalul Lorenei este printre cele mai de succes din ţară. Lorena a îmbinat ideal cariera diplomatică cu cea de jurnalist, cea din urmă ajutând-o azi să obţină succesul din digital. Interviurile ei aduc un farmec aparte, sunt foarte lejere, relaxate, cu invitaţi din diferite domenii. Unii cunoscuţi publicului, alţii nu. Dar toţi au o voce care merită auzită, un exemplu de oferit publicului din România sătul de valorile greşite care apar la televizor şi în media. 

Alături de soţul ei George Buhnici, a creat un site dedicat bărbaţilor, în care scrie de la cum să asortezi corect un sacou, la recenzii despre maşini electrice şi cele mai noi gadgeturi de pe piaţă. Lorena este una dintre vocile proaspete ale online-ului românesc, care îşi atrage abonaţii printr-un conţinut profesionist, natural, scoţând în faţă oameni care au ceva de spus, exemple bune de urmat. 

George Buhnici

Nu există român care să nu ştie cine e George Buhnici. Ani mulţi şi-a consolidat cariera de jurnalist, ca mai apoi pasiunea pentru tehnologie să-l împingă spre o carieră de creator de conţinut. Cu un canal de YouTube cu peste 920.000 de abonaţi, Buhnici este omul în care mulţi au încredere când vine vorba despre o părere sinceră despre telefonie mobilă şi inovaţii tehnologice în general.

În podcasturile pe care le moderează alături de echipa lui, invită oameni de afaceri, actori, jurnalişti, medici sau profesori. Subiectele sunt diverse şi actuale. Fără ocolişuri, direct la ţintă, pe un ton prietenos, vei afla mereu noutăţi şi „informaţii gratis despre lucruri care costă”.

Andreea Balaban

Andreea este o tipă simpatică şi populară. Lucru care i-a adus o comunitate bogată de oameni la fel ca ea. Pasionată de trecut şi, deci, de lucrurile vintage, cu iz de poveste, Andreea scrie pe blog şi face filmuleţe pe YouTube despre frumuseţe, stil, modă, călătorii sau lectură. Este un exemplu pozitiv pentru generaţia actuală de puşti şi puştoaice care văd în ea un model de eleganţă şi bun simţ.

Laura Musuroaea

Laura este una dintre cele mai puternice voci de pe YouTube din ţară. Este, de altfel, şi printre primele care şi-a deschis un canal pe platformă, alegând să creeze tutoriale de machiaj. În ultimii ani a diversificat conţinutul, încercând să fie cât mai autentică. Este o adevărată gură de aer proaspăt tratând subiecte diverse de la modă, până la încrederea în sine. Nouă ne place tare de ea. Ţie?

Atenţie, cad mere

Filmuleţele lui Alex Cosma, omul din spatele canalului „Atenţie, cad mere” sunt instructive, dar şi distractive. Pasionat de istorie, Alex pregăteşte subiecte diverse şi educative care au un feedback foarte bun în rândul comunităţii. Fie că este vorba despre geografie, istorie, ştiinţă, tehnologie sau film, materialele sale sunt urmărite de peste 900.000 de mii de oameni care abia aşteaptă să afle lucruri interesante despre pasiunile lor.

Dacă şi tu cunoşti sau urmăreşti oameni pe YouTube având o bază de preocupări comună, posibil că ţi-ai dat seama că motivul pentru care te întorci la ei pe canal este autenticitatea. Cine este favoritul sau favorita ta din mediul online?

Sursa foto: Shutterstock



Recente pe Ok! Magazine

Kingdom of Judas jpg
Regina Letizia a Spaniei, GettyImages (4) jpg
FotoJetCeline jpg
5 sfaturi esențiale pentru întreținerea adecvată a frigiderului jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg