Cântăreţul Phil Collins, vizibil îmbătrânit la un eveniment. Încă merge ajutat de baston!

11 decembrie, 2017
Little Dreams Foundation Gala Press Conference jpeg

După o viaţă tumultuoasă, excesele din tinereţe îşi spun cuvântul acum. La 66 de ani, cântăreţul Phil Collins a ajuns de nerecunocut, vizibil îmbătrânit şi cu probleme de sănătate, merge ajutat de baston şi este o umbră a cuceritorului de altădată.

image

Însoţit de fosta lui soţie, de care a divorţat în 2008 şi cu care ulterior s-a împăcat în octombrie 2016, Orianne Cevey, Phil a apărut recent la un eveniment, iar pensionarea înainte de veme în cazul lui pare că lasă urme vizibile. Din nou, Phil a apărut pe scenă în baston, la câteva luni de la intervenţia chirurgicală la spate. După cum spunea şi el imediat după intervenţie, pperaţia îl împiedică să cânte la baterie, iar spirjinul său de nădejde este bastonul, tocmai pentru a nu forţa coloana.

Alături de fosta lui soţie.

Şi ghinionul se ţine lanţ de artist, căci în vara acestui an a fost internat de urgenţă la spital după ce  s-a împiedicat în timp ce se ducea la toaletă în toiul nopţii, a căzut şi s-a ales cu o rană destul de urâtă la cap. Într-adevăr, celebrul artist în vârstă de 66 de ani, foloseşte încă bastonul pe post de sprijin, semn că starea sa de sănătate nu este tocmai bună.

image

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet Umar Kamani jpg
Tommy Hilfiger și Dee Ocleppo Hilfiger, GettyImages (5) jpg
Cher, Alexander Edwards 2 jpeg
Shakira, GettyImages (4) jpg
Keith Urban și Nicole Kidman, GettyImages (3) jpg
Jennifer Lopez, Met Gala, GettyImages (2) jpg
FotoJet Met 2024 jpg
George Ivașcu    FOTO PRO TV (1) jpg
Vedete care sărbătoresc Paștele ortodox jpg
FotoJet Enrique și sora sa jpg
Premiere la GOPO 2024 iubiri noi, sarcini la vedere și tablouri de familie pe red carpet jpg
Esca și mama sa PNG
banner laura cosoi png
Gopo 2024   Amalia Enache, Andreea Raicu, Olimpia Melinte, Manuela Harabor jpg
Andreea Antonescu foto Ok Magazine DSC 0103 (2) jpg
FotoJet David tatuat jpg
Nicole Kidman, premiu pentru întreaga carieră, GettyImages (14) jpg
florin piersic facebook jpg