Cât a luat fiica Ozanei Barabancea la Evaluarea Naţională?

28 iunie, 2019
1 ozana jpg jpeg

Vedeta Antena 1 este mândră de cei doi copii ai ei. Zilele trecute, fiica ei a susţinut Evaluarea Naţională, iar mama ei, mulţumită de rezultate, a răsplătit-o cu o vacanţă.

Ozana Barabancea a mărturisit faptul că fiica ei, Gloria, a susţinut zilele trecute Evaluarea Naţională şi că totul a decurs bine. „A intrat. Important este că a intrat la pian clasic. Ea este o tipă foarte timidă, acum a prins încredere în ea. Acum avem un concert, unde ea va deschide concertul. Vreau să avem cât mai multe ieşiri împreună. Dacă eu nu îi susţin, cine să-i susţină?(…) Vom petrece ceva timp noi două, ca fetele, la Viena. Apoi, i-am plătit un sejur de 7 zile la Barcelona. Nu cu mine, cu nişte prieteni. O să mai merg cu ea”,a mai spus vedeta. 

Gloria a obţinut nota 7.50 la Limba şi Literatura Română, iar la matematică a obţinut nota 5. Media fiicei Ozanei Barabancea este 6.25, dar chiar şi aşa tânăra a reuşit să intre la liceul pe care şi l-a dorit. Gloria a fost elevă la Colegiul Naţional de Muzică „George Enescu” din Bucureşti.  La rândul lui, fiul artistei va intra în focul examinărilor săptămâna viitoare. Andrew va susţine luni prima probă scrisă la Bacalaureat.



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg