Ce discuţii au Prinţul Harry şi Meghan Markle despre contractul lor prenupţial

27 ianuarie, 2018
FWRO jpeg

Va exista sau nu un contract prenupţial între cei doi viitori soţi? Şi, dacă da, ce va conţine acesta? Iată care sunt subiectele de interes pentru Prinţul Harry şi Meghan Markle în acest moment, adică înainte de nuntă, când astfel de decizii sunt luate!

Ce se întâmplă cu conturile ei de social media?

image

Păi, decizia a fost luată deja! Şi le-a închis pe toate. Pagina ei de Twitter, Facebook şi Instagram, până şi site-ul pe care îl avea, The Tig, au fost închise. De ce? Un comunicat emis de palat susţinea că oricum fosta actriţă nu le mai folosea de mult, aşa că şi le-a închis.

Modul prin care va mai putea comunica ceva fanilor ei va fi prin intermediul Kensington Palace, ceea ce îi va limita, bineînţeles, comunicarea cu publicul. Faptul că nu se va mai putea exprima liber, ca până acum, îi poate crea frustrări viitoarei Prinţese, iar soluţionarea unei asemenea probleme ar trebui prevăzută într-un contract prenupţial. Ar fi mai simplu, nu?

Ea primeşte mulţi bani în caz de divorţ

image

La fel ca pentru toţi cei de la Hollywood care nu întocmesc un contract prenupţial, Prinţul Harry are de suferit dacă nu o convinge pe viitoarea lui soţie să semneze asemenea hârtie. Ideea e că el deţine o avere mult mai mare decât ea, iar acest lucru e posibil să nu îi pice deloc bine viitoarei soţii în cazul în care el insistă ca ea să semneze documentul. Oricum finalul nu îl ştie deocamdată nimeni – dacă mariajul lor va fi o frumoasă poveste de dragoste cu happy end sau dacă se va încheia totul prematur între cei doi.

Ea îi cere lui să renunţe la vicii

image

Actriţa i-a cerut deja viitorului ei soţ ca acesta să renunţe la ţigări, pe motiv că ea nu suportă mirosul de tutun la logodnicul ei faimos. La fel de bine, Meghan îi poate pretinde acestuia să o ia mai uşurel cu distracţiile acum că e pe cale să se însoare. Nu tu petreceri până dimineaţa, nu tu prezenţe feminine cu duiumul în noua viaţă a lui Harry. Pur şi simplu, el trebuie să renunţe la obiceiurile lui de burlac dacă vrea să aibă o relaţie frumoasă cu Markle. Ceea ce nu e deloc absurd, fie că va exista un contract prenupţial între ei sau nu.

Presiunea ca Meghan să fie tot timpul perfectă

image

Prinţesa Diana n-a reuşit să facă faţă presiunii la care era supusă zilnic ca Prinţesă. De aceea a şi ajuns la divorţ. Asemenea lucru i se va întâmpla şi lui Meghan? E posibil ca fosta actriţă să nu se ridice nici ea la înălţimea aşteptărilor şi să nu poată respecta regulile care îi vor fi impuse ca membră a familiei regale şi care presupun o garderobă adecvată, respectarea etichetei şi a stilului de viaţă specific unei Prinţese. Dacă noul stil de viaţă i se va părea prea mult şi se ajunge la destrămarea mariajului, situaţia va deveni complicată între cei doi, dacă nu semnează înainte un contract prenupţial.

Implicarea Reginei în viaţa lor

image

N-ar fi pentru prima dată când Regina Marii Britanii s-ar implica într-un mariaj care ajunge, într-un final, la divorţ. Şi atunci de ce să nu se întâmple şi în cazul căsniciei dintre Prinţul Harry şi aleasa lui? Dar în ce privinţe îşi poate da Regina cu părerea? Ei bine, poate comenta şi impune ce să poarte Meghan, poate lua atitudine în privinţa unor probleme publice în care ar fi implicaţi Prinţul Harry sau Markle, dar se şi poate pronunţa cu privire la mariajul acestora – să spună, de pildă, care ar fi cel mai potrivit timp să facă copii. Dacă Reginei nu îi place cum pune problema Meghan, aceasta poate ajunge chiar să o dea afară pe soţia lui Harry de la Curtea Regală. Şi atunci să vezi discuţii în contradictoriu între cei doi soţi!

Trecutul lui de bad boy

image

Cine poate uita fotografiile nud cu Harry apărute în tabloide, în 2012, când acesta a făcut o vizită în Las Vegas şi s-a distrat copios?! Ei bine, asemenea momente nu prea vor mai putea fi permise după nuntă, din motive lesne de înţeles. Totuşi, dacă el nu se va putea abţine şi va reveni la obiceiurile lui regretabile, iadul se va declanşa în viaţa viitorilor soţi. Dacă nu va exista un contract prenupţial, Meghan va putea cere bani doar din furie sau răzbunare.



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg