Ce face Ionuţ de la „Insula iubirii“? Iată cum arată acum concurentul care se visează ispită

9 octombrie, 2018
1 ionut insula iubirii 5 jpg jpeg

În cel mai nou sezon al emisiunii „Insula iubirii“, unul dintre concurenţi, Ionuţ, a ieşit în evidenţă prin comportament, însă şi prin faptul că a recunoscut public că vrea ca în sezonul viitor să participe din nou la emisiune, dar din postura de ispită.

Ionuţ de la „Insula iubirii“, care a ajuns în Thailanda alături de Mirela, de partenera lui, nu s-a ferit să le spună reporterilor că, în momentul de faţă, cea mai uşoară cale de a ajunge la emisiunea de la Antena 1 era să fie concurent. Cea care l-a dat prima de gol pe Ionuţ a fost chiar iubita lui, care a afirmat că el visează să devină celebru.

În ediţia de luni seară, Ionuţ de la „Insula iubirii“ a fost întrebat dacă ar accepta ca în sezonul viitor să fie ispită, iar el a răspuns, fără să stea pe gânduri, că da. La auzul acestor vorbe, dar şi din cauza imaginilor pe care le-a văzut cu el, Mirela a anunţat public că se desparte de el şi că se consideră o femeie singură şi liberă.

image

Şi, pentru că Ionuţ se visează ispită, el postează pe reţelele de socializare fotografii prin care vrea să demonstreze că este un magnet pentru femei. Până în prezent, el are pe Instagram aproape 20.000 de fani şi primeşte la fiecare fotografie mii de like-uri. Iar în niciuna dintre imagini nu este alături de Mirela, cea alături de care a ajuns în Thailanda!



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet Umar Kamani jpg
Tommy Hilfiger și Dee Ocleppo Hilfiger, GettyImages (5) jpg
Cher, Alexander Edwards 2 jpeg
Shakira, GettyImages (4) jpg
Keith Urban și Nicole Kidman, GettyImages (3) jpg
Jennifer Lopez, Met Gala, GettyImages (2) jpg
FotoJet Met 2024 jpg
George Ivașcu    FOTO PRO TV (1) jpg
Vedete care sărbătoresc Paștele ortodox jpg
FotoJet Enrique și sora sa jpg
Premiere la GOPO 2024 iubiri noi, sarcini la vedere și tablouri de familie pe red carpet jpg
Esca și mama sa PNG
banner laura cosoi png
Gopo 2024   Amalia Enache, Andreea Raicu, Olimpia Melinte, Manuela Harabor jpg
Andreea Antonescu foto Ok Magazine DSC 0103 (2) jpg
FotoJet David tatuat jpg
Nicole Kidman, premiu pentru întreaga carieră, GettyImages (14) jpg
florin piersic facebook jpg