Ce a făcut Michael Jackson într-una din zilele anterioare morţii sale

3 mai, 2013
rtxce4m jpeg

În ciuda efortului depus pe scenă pentru pregătirea turneului This Is It şi a medicamentelor care ar fi trebuit să-l facă să doarmă, iată la ce a apelat megastarul pentru a combate insomnia.

În ciuda efortului depus pe scenă pentru pregătirea turneului This Is It şi a medicamentelor care ar fi trebuit să-l facă să doarmă, iată la ce a apelat megastarul pentru a combate insomnia.

Înnebunit, la propriu, de faptul că nu se poate odihni şi nu poate lucra la capacitate maximă, MJ a încercat tot felul de metode pentru a combate insomnia – un efect secundar al maladiei vitiligo, de care suferea încă din copilărie, efect tot mai prezent după vârsta de 30 de ani şi care se agravase îngrijorător de mult.

image

Şi, cum medicamentele nu mai făceau faţă şi nici celebrele lui cure cu oxigen în capsula în care obişnuia să doarmă nu mai erau eficiente, artistul a decis să recurgă la o metodă mult mai simplă şi la îndemâna oricui: alcoolul.

Potrivit lui Mark Lester, naşul copiilor săi, MJ ar fi băut şase sticle de vin, într-una din zilele dinaintea morţii sale. Şi, chiar dacă nu l-au adormit, tot au reuşit să-l ameţească bine de tot, Regele muzicii pop prezentându-se aproape în comă alcoolică la conferinţa de presă în care trebuia să anunţe locul desfăşurării concertelor din turneul "This Is It".

Şi tot de la Lester aflăm că acesta n-a fost un caz izolat. Chipurile, Michael l-ar fi rugat şi cu alte ocazii să introducă pe ascuns sticle cu alcool în camera sa de hotel, în momentele de maximă epuizare, când injecţiile nu-l mai puteau ajuta să adoarmă.

Foto: pagina oficială, Reuters



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg