Cheloo, despre filmările la "The Four - Cei 4": "Cei care au plecat acasă au venit degeaba"

21 martie, 2018
Cheloo The Four Cei4 jpeg

Aflat din nou în postura de jurat, artistul mărturiseşte că este foarte atras de noul concurs de voci de la Antena 1, care va avea premiera pe 31 martie, de la ora 20.00, la Antena 1.

image

Considerat de fiecare dată un jurat extrem de sincer, Cheloo mărturiseşte că tocmai acest lucru îl atrage în show-ul ”The Four – Cei 4”. Iar faptul că toţi concurenţii sunt nume deja cunoscute pe piaţa muzicală din România, face ca miza să fie cu atât mai mare.

”Mi se pare foarte deştept formatul, mai rămâne doar ca challengerii să vină şi să îşi dorească. Dacă vin de complezenţă, pleacă acasă. Ei nu sunt nişte nimeni şi trebuie să se comporte ca atare. Ei nu vin aici să dea cu o piatră în apă. Cei care au plecat acasă au venit degeaba. Au fost câteva cazuri în care am fi putut să le dăm ocazia să intre la duel, dar nu am văzut convingere în ochii lor, nu am văzut dorinţă! Au venit să cânte şi atât! Îţi mulţumim, e gratuit, ne bucurăm că ai venit, ne umplem timpul, dar dacă vrei să fii aici, trebuie să transmiţi o stare şi nouă şi celor din sală”, spune Cheloo.

Fiecare dintre ”Cei 4” are o vastă experienţă în muzică şi nu este străin de scenele mari din România. Tocmai de aceea, juraţii

,

,

şi

au decis că ei merită să ocupe scaunele rezervate pentru ”The Four – Cei 4”, însă în fiecare ediţie aceştia trebuie să lupte pentru a-şi păstra locul.

image

Macanache, cel care va urca pe scena ”The Four – Cei 4” în calitate de prezentator, le reaminteşte concurenţilor că în fiecare ediţie lupta se dă pe loc, astfel că noua provocare a emisiunii va fi, întocmai ca în industria muzicală, ca cei aleşi să îşi păstreze locul deja câştigat şi să devină mai buni de la o săptămână la alta!

Astfel, începând cu data de 31 martie, de la ora 20.00, la Antena 1, Cei 4 vor fi pregătiţi să lupte în fiecare ediţie cu challengerii care vor încerca mai întâi să convingă juriul că merită să primească şansa de a se duela.

Fiecare challenger care obţine toate cele patru voturi ale juriului poate alege un artist din Cei 4 să îl provoace la duel. Astfel, fiecare va interpreta o nouă piesă, iar de această dată, publicul din sală este cel care decide câştigătorul, votând prin intermediul aplicaţiei ”The Four – Cei 4”.



Recente pe Ok! Magazine

Kingdom of Judas jpg
Regina Letizia a Spaniei, GettyImages (4) jpg
FotoJetCeline jpg
5 sfaturi esențiale pentru întreținerea adecvată a frigiderului jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg