Chrissy Teigen şi John Legend, din nou părinţi! Iată prima fotografie cu Chrissy însărcinată!

22 noiembrie, 2017
chrissy john legend jpeg

Veşti fericite vin din partea familiei Teigen-Legend! Un al doilea prichindel îi va ţine, în curând, companie micuţei Luna, căci Chrissy e însărcinată din nou! Fostul model a postat deja prima fotografie cu burtica proeminentă!

Fotografiaţi acum câteva săptămâni. Chrissy şi John vor deveni părinţi a doua oară

Fanii internauţi au avut o surpriză de proporţii, ieri, când soţia muzicianului John Legend a anunţat în mediul online că e însărcinată cu al doilea copil. ”Sunt foarte încântată că nu trebuie să mai ascund asta. Oricum, celor cărora le-am spus zilele aceastea mi-au replicat că <<ah, da, ştiam deja>>”, a fost descrierea amuzantă care a însoţit prima fotografie cu Chrissy însărcinată a doua oară.

image

Ulterior, fericita mămică (31) a postat şi-un video în care apare alături de fetiţa ei de un an şi jumătate, micuţa Luna, şi vorbind despre frăţiorul sau surioara sa. ”Luna. Cine e aici?”, ”Un bebeluş”, pot fi auzite cele două în acea înregistrare.

Amintim că John şi Chrissy au vorbit despre dorinţa de a avea un al doilea copil în urmă cu câteva luni, anunţând că vor apela la acelaşi tratament de fertilitate care i-a ajutat s-o aibă pe Luna.

foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg