Cine e Ana Maria Ababei, concurenta de la "Ferma". Şi-a început cariera în muzica populară de la o vârstă fragedă

8 septembrie, 2020
6 ana maria ababei la ferma 4 jpg jpeg

Şi ea face parte din echipa sătenilor de la "Ferma". Ana Maria Ababei are 25 de ani şi e pregătită pentru noua provocare din viaţa ei, emisiunea difuzată pe Pro TV. 

Autentică şi tradiţională, este săteanca convinsă. Şi-a început cariera în muzica populară de la o vârstă fragedă, ştiind că drumul ei este pe scenă, iar astăzi le spune tuturor la concerte să ”dea muzica mai tare” şi să se distreze alături de ea. Aceeaşi stare de spirit vrea să o transmită şi în concurs, fiind convinsă că poate crea conexiuni de durată şi că poate avansa în luptă.

Ana Maria Ababei: ” Am zis DA din prima! Abia după am conştientizat că e cea mai mare provocare din viaţa mea. Îmi doresc să descopăr lucruri noi, să mă autodepăşesc şi, în general, îmi plac provocările.”

5 ana maria ababei la ferma 1 jpg jpeg

Dacă ţi se pare că o cunoşti, ei bine, Ana Maria a participat în 2015 la Vocea României, reuşind atunci să întoarcă două scaune: al lui Smiley şi al lui Marius Moga. Deşi pasiunea ei este muzica şi cântă încă din copilărie, Ana Maria, în vârstă de 25 de ani, a decis să ia o pauză şi să intre în Ferma, pentru o nouă experienţă.

4 ana maria ababei la ferma 2 jpg jpeg

Foto: Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg