Cum arată acum fiul Mădălinei Manole. Petru Mircea Junior are 11 ani şi de 10 ani creşte fără mama sa alături

14 iulie, 2020
1 fiul madalinei manole 1 jpg jpeg

10 ani au trecut de când Mădălina Manole nu mai este printre noi. Totuşi, regretata artistă a rămas în memoria publicului prin melodiile de mare succes, dar şi datorită fiului ei, Petru Mircea Junior, care îi seamănă incredibil de mult. Are acum 11 ani!

Ziua de 14 iulie este una care, până în urmă cu zece ani, le aducea bucurie apropiaţilor Mădălina Manole, deoarece era ziua ei de naştere. Însă, în anul 2010, în casa ei din Otopeni, chiar pe 14 iulie, artista a decis să se sinucidă, astfel că sărbătoarea s-a transformat într-o zi de doliu. Decesul Mădălinei Manole a ridicat multe semne de întrebare, iar părinţii artistei l-au pus la zid pe Petru Mircea, soţul ei, afirmând că el este de vină că fata lor s-a sinucis. Se pare că regretata artistă a murit la câteva minute după ce a înghiţit, cu bună ştiinţă, 400 de ml de Furadan, un pesticid extrem de periculos. Era cea de-a patra tentativă de suicid a îndrăgitei artiste.

După decesul ei, a avut loc un proces de lungă durată între soţul ei, Petru Mircea, şi părinţii ei îndoliaţi. Instanţa a decis ca fiul ei să rămână în grija tatălui. Petru Mircea Junior era prea mic când şi-a pierdut mama, era aproape bebeluş, nu conştientiza ce s-a întâmplat cu mama lui, cum s-a stins ea din viaţă.

Micuţul nu a apucat deloc să se bucure de îmbrăţişările mamei, de iubirea ei, de sprijinul pe care i l-ar oferit. Multă vreme de la gestul necugetat, vinovatul moral era considerat, de către părinţii ei, chiar soţul acesteia, Petru Mircea. Anii au trecut, procesul s-a încheiat, dar cel mai mult a avut de suferit chiar unicul fiu al cântăreţei, Petru Mircea Jr. Mult prea mic în momentul producerii nefericitului eveniment, din păcate el nu a apucat să realizeze ce înseamnă îmbrăţişarea şi sărutările mamei. O cunoaşte doar din poze şi din povestirile tatălui său.

Petru Mircea Junior a împlinit în luna iunie 11 ani. Băiatul stă ba la din vila din Otopeni a tatălui său, ba la bunicii paterni. Se pare că perioada de urgenţă şi-a petrecut-o departe de Capitală conform impact.ro: "Copilului îi este mult mai bine acolo, iar bunicii îl răsfaţă cât e ziua de lungă. La vila din Otopeni ar fi stat singur foarte multe ore pe zi. Pentru merge o dată pe lună să îşi vadă fiul". Fiul regretatei Mădălina Manole are este înalt, are părul lung şi este foarte jucăuş.  

Iată mai multe imagini cu fiul Mădălinei Manole! 

10 fiul madalinei manole 2 jpg jpeg

În anii în care au trecut, Petru Mircea i-a vorbit fiului despre mama lui, a încercat să îi onoreze memoria Mădălinei Manole. Acesta i-ar fi explicat băiatului unde este mămica lui şi ce s-a întâmplat, de ce nu îl poate creşte. L-a învăţat să o iubească pe cea care i-a dat viaţă, chiar dacă ea nu mai este pe pământ şi el nu şi-o aminteşte. Conform aceleiaşi surse, micuţul ar fi aflat că mama lui s-a sinucis: "Petru este un copil inteligent, pasionat de tehnologie. Tatăl lui trebuia să îi spună, pentru că altfel ar fi aflat de pe internet, fie de la vreun copil i-ar fi spus la şcoală. I-a povestit tot, cum a găsit-o, despre biletul de sinucidere. I-a spus că mama lui a ales să se elibereze de povara apăsătoare cu care trăia în suflet."

Ultimele cuvinte ale Mădălinei Manole: s-a filmat în oglindă pentru soţul ei

Petru Mircea a vorbit, după moartea Mădălinei Manole, despre ultimele cuvinte ale artistei înainte de a muri. „Am dat peste un rămas-bun. Mădălina s-a filmat în oglindă, sunt gesturile ei de final. Am găsit întâmplător imaginile“, spunea Petru Mircea, în anul 2010, la două luni de la moartea artistei, în emisiunea lui Cătălin Măruţă de la Pro TV. Petru Mircea a dezvăluit şi că Mădălina Manole a lăsat şi o scrisoare de adio, făcând publice ultimele cuvinte ale artistei.

„Sunt o neputincioasă, o nevrednică, o complexată, am un milion de defecte şi astea mă fac să mă gândesc că trebuie să mă opresc aici! Nimeni altcineva nu e vinovat de starea mea, doar eu! Voi toţi mă iubiţi, şi mi-aţi arătat asta, mereu. Şi totuşi eu gândesc că trebuie să mă opresc aici cu viaţa! Mi-a dăruit Dumnezeu cel mai frumos şi curat suflet din lume, Puiu al meu, cel mai mare şi minunat dar, copilaşul nostru. Cei mai buni şi sacrificaţi părinţi din lume, frate drag, nepoţi dragi, rude, prieteni, atâta lume cu suflet curat în jurul meu. Nu le merit, nu ştiu ce să fac, să am grijă de ele, cum să am grija de ele, cum să le fiu de folos. Sunt de neiertat, mă gândesc la voi toţi, dar şi la ce să fac să nu mai fiu. Pui mic să rămână o perioadă la Botoşani, cu mama şi tata. Poate mă va ierta, mai tarziu! Cand va fi mare! Şi ai mei scumpi să mă ierte, atât pot să gândesc, am ajuns aici numai din vina mea! Şi să-l iubeasca mult pe Puiu, rămâne sufletul meu. Pentru tot ce a făcut pentru mine, pentru sufletul lui. Vinde tot ce se poate vinde, casa, orice, teren, dar vreau să rămână bani pentru pui mic (şcoli) şi ... pentru Mihăiţă, Marian, Mihaela“, scrisese Mădălina Manole în scrisoarea de adio.

Iată filmuleţul de adio al Mădălinei Manole. 

27 ok magazine jpg jpeg

O nouă ediţie OK! Magazine te aşteaptă la toate punctele de difuzare. Subiecte hot, şedinţe foto şi interviuri exclusive şi o poveste regală desprinsă din cufărul cu secrete de la Palatul Windsor.

Foto: Facebook, Click



Recente pe Ok! Magazine

FotoJetChicago jpg
FotoJetKS jpg
Miki ex K Pital jpg
Julia Roberts la lansarea colecției sale de bijuterii cu Chopard, la Chateau Marmont, Los Angeles, Getty Images (2) jpg
Olivia Munn, GettyImages jpg
FotoJetLenny și Zoe Kravitz jpg
FotoJetSofiaV jpg
Printul Frederik si presupusa amanta Genoveva Casanova   Casa Regala daneza, Instagram jpg
Jennifer Aniston  sursa   Shutterstock jpg
Nadia Ferreira și Marc Anthony, Instagram (2) (1) jpg
Charlize Theron  foto   Shutterstock jpg
Madalina Ghenea   GettyImages 2076566847 jpg
FotoJetDemi (1) jpg
Pamela Anderson  foto   Shutterstock jpg
Penelope Cruz și Brad Pitt pentru Chanel jpg
FotoJetCristea Gabriela jpg
FotoJetHurley Liz și Damian jpg
FotoJetNadia jpg