Cum s-a costumat Jojo de Halloween: ''Când eram mică nu exista Halloween, însă sculptam dovleci"

1 noiembrie, 2021
1 jojo188 jpg jpeg

Jojo a petrecut de Halloween într-un mod aparte. Actriţa şi fetiţa ei s-au costumat în vrăjitoare.   

Deşi contestată de mulţi, Jojo are convingerea că, pentru copii, această sărbătoare are farmecul ei.  “Vrăjitoarele bune la datorie! Zora a vrut să ne costumăm în vrajitoare anul asta, aşa că i-am facut pe plac, cu machiaj şi tot restul.

5 jojo14 jpg jpeg

Achim şi-a ales un costum din Squid Games, însă nu l-am prins la poze, ca de obicei! Una peste alta, ziua asta chiar e distractivă când te pui la mintea celor mici.

Când eram mică nu exista Halloween, însă sculptam dovleci, făceam felinare din cei mai mici şi ne urmăream cu ei când venea noaptea ca să fim înfricoşători. Nu avea nume ce făceam noi, însă cumva, tot era ceva în zona asta. Ştiu că nu e tocmai sărbătoarea favorită a unora dintre voi, însă pe copii îi amuză foarte tare! Ei sunt altă generaţie, au crescut înconjuraţi de alte lucruri spre deosebire de noi. Pur şi simplu nu mă pot pune contra unei petreceri cu costume.

Mai ales când toţi copiii din jurul lor abia aşteaptă sa se costumeze şi să primească bomboane! Mă-nscriu si eu la coada la bomboane anul asta!”



Recente pe Ok! Magazine

Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg