Cum se descurcă Bindi, fiica vânătorului de crocodili, la ”Dancing with the Stars”?

14 octombrie, 2015
Exclusive    Celebs At The 'Dancing With The Stars' Studio jpeg

Deloc rău, dacă e să fim sinceri. Ba chiar, adolescenta şi partenerul ei au reuşit să-i cucerească atât pe juraţii emisiunii, cât şi pe cei din faţa micilor ecrane, în doar câteva săptămâni ajungând preferaţii din acest sezon.

image

Cine ar fi crezut că micuţa Bindi poate trece cu atâta eleganţă de la Zoo la ringul de dans? Ei bine, uşurinţa cu care Bindi Irwin s-a adaptat la condiţiile emisiunii ”Dansează printre stele” i-a uimit pe toţi, mai ales că nimeni nu se aştepta ca adolescenta să ştie să danseze atât de bine.

image

Fiica vânătorului de crocodili a reuşit să treacă de la o ediţie la alta numai cu note de ”10” şi trebuie să recunoaştem că şi costumele de scenă pe care le-a tot purtat au avut un cuvânt de spus.

image

Iată, aşadar, cât de sexy a arătat Bindi de-a lungul competiţiei!

image

Sursa foto: Hepta / Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg