Cum se pregăteşte Laura Cosoi pentru naşterea naturală. Soţul nu poate fi lângă ea, în spital

30 iulie, 2020
4 laura cosoi naste natural 3 jpg jpeg

Mai e foarte puţin timp până când Laura Cosoi va naşte al doilea copil! Vedeta nu vrea să apeleze la operaţia de cezariană, vrea să nască natural. A dezvăluit cum se pregăteşte pentru marele moment!

Foarte puţin mai este până când Laura Cosoi va naşte a doua fetiţă. Lunile au trecut cu repeziciune, iar curând îşi va duce bebeluşul la piept: "Mă îndrept cu paşi repezi spre momentul naşterii şi parcă nici nu-mi vine să cred că e aşa aproape. Nu pot să spun că am emoţii, în sensul de teamă, dar nerăbdarea de a o ţine pe cea mică în braţe, de a o aduce acasă şi de a ne bucură toţi de ea e din ce în ce mai puternică. 🤍 Ca şi rândul trecut, voi naşte natural, cu ajutorul lui Dumnezeu, şi mă bucur că voi avea alături de mine aceeaşi echipa că şi la prima naştere.", a mărturisit mămica.

Laura Cosoi îşi dorea foarte mult ca soţul său, Cosmin Curticăpean, să fie prezent la naştere, la fel ca prima oară. Din cauza pandemiei de coronavirus, lucrul acesta nu mai e posibil: "Din păcate, Cosmin nu va putea fi şi de dată asta cu mine, deşi mi-aş fi dorit foarte mult. Cu pandemia asta trăim o situaţie specială şi trebuie să respectăm regulile de siguranţă ale maternităţii, pentru că, în fond, n-are rost să riscăm. Aşa că, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat acum doi ani, de dată asta voi fi doar eu cu cea mică, o voi duce la toate controalele, deşi lucrurile astea le-a făcut rândul trecut Cosmin", a adăugat ea pe blogul său.  

1 laura cosoi naste natural 4 jpg jpeg

În plus, vedeta s-a interesat deja la maternitatea unde va naşte despre proceduri, cum s-au schimbat acestea în aşa perioadă: "Am purtat deja o discuţie cu cei de la maternitate să văd cum va fi procedura în situaţia pe care o trăim acum şi am înţeles că voi intră prin triaj, apoi voi merge direct în salon sau sala de naşteri – depinde cum va fi situaţia. Nu vor fi însă probleme, pentru că eu sunt asigurată în sistem tot la ei şi vor face tot posibilul că procedurile de internare să fie cât mai uşoare, dat fiind că naşterea este naturală şi nu se ştie ce şi cum de la început. Am  mare încredere că totul va fi aşa cum îmi doresc, în linişte că şi dată trecută, cu atât mai mult cu cât am drumul “bătătorit” cum se spune. Cât priveşte trusa pentru maternitate, nu-mi iau mare lucru la mine, pentru că ne asigura tot ce ne trebuie şi pentru mine şi pentru fetiţă noastră.".

Foto: Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg